Poti... deci gandeste!

Extraordinary Welcome Home Song

2011-05-20T22:33:00.001+03:00

This is a positive mood boost!

Incredibil... sunet directionat unde vrem noi!

2011-05-07T15:28:00.000+03:00

Acum sau niciodata!

2011-04-26T01:15:00.002+03:00

Cred ca daca am putea astepta indeajuns pentru ca unele lucruri sa se poata implini am realiza mult mai multe ca indivizi daramite ca natiune.

Cred ca un lucru care ne trage in jos, mai ales ca natiune, este dorinta de gratificare imediata sau aproape imediata. Unii asteapta, si se astepata ca lumea sa le faca statui. Asteptarea nu e o virtute ci virtute e credinta ca lucrul pe care il asteptam se va implini.

Cat de mult putem noi astepta implinirea unui lucru? Cred ca in functie de raspunsul la aceasta intrebare ne putem da seama de cat de lung ne va fi viitorul . Eu cred ca este o legatura directa intre capacitatea noastra de a crede si de a astepta, si impactul pe care il avem in jurul nostru.

Daca asteptarea ne maturizeaza, credinta in implinirea lucrului ce il asteptam ne da o stare de care avem nevoie cu siguranta atunci cand situatia din jur nu e conforma cu lucrul pe care il asteptam. E usor sa astepti inconjurat de situatii conforme cu asteptarea ta dar e mult mai greu sa astepti si sa crezi atunci cand ceea ce se intampla in jurul tau e contradictoriu cu ceea ce astepti si crezi. In acel moment te intrebi daca tu esti in regula.

Cei care depasesc astfel de momente ajung sa realizeze lucruri mari. Putini sunt insa care reusesc sa depaseasca momente de atac din partea realitatii atunci cand totul pare cel mai lipsit de logica in ceea ce asteapta. Parca totul se transforma in durere fizica atunci cand apar astfel de situatii. Tu crezi insa totul in jur arata opusul.

Ce te face sa crezi in continuare? Faptul ca esti deja considerat nebun si nu mai ai nimic de pierdut? Faptul ca esti prea departe de inceput si poate, doar poate, prea aproape de sfarsitul asteptarii? Poate faptul ca nu mai sti altceva sa faci decat sa crezi? Cine stie…

Daca am putea sa asteptam ca natiune ca ceea ce am sadit in ultimii 20 de ani sa creasca pentru copiii nostrii, atunci putem sa ne numim responsabili. Daca insa nu avem rabdarea de a astepta nu ne vom bucura nici noi de niste fructe necoapte si nici urmasii nostrii de posibilitatea unui viitor mai bun.

Fiecare se gandeste la sine insusi. In fond si la urma urmei fiecare are o viata. De ce nu am putea insa sa nu mai ne asteptam sa fim gratificati imediat si sa lasam samanta ce am semanato in pamantul societatii in care traim, sa creasca si sa devina matura?

Nu e de mirare ca multi sunt acrii… gusta fructele necoapte destinate celor ce urmeaza a veni.

Let's go shopping together, let's help the others!

2011-03-09T13:37:00.001+02:00

Click, priveste si trimite-mi parerea ta pe demflorin@gmail.com Vei avea o surpriza!

Click, watch and send me your feedback on demflorin@gmail.com You'll be surprised!

Anclicken, anschauen und dann schick mir dein Feedback auf demflorin@gmail.com Achtung Ueberraschung!

Romana English American English Deutsch Francais Espaniol
Italiano

Indoiala

2011-03-05T14:59:00.000+02:00

Tu nu te-ai indoit niciodata de ceea ce ai crezut cu atata tarie, atata timp? Daca si pe tine te-a bantuit aceasta clipa ciudata, sa sti ca te inteleg.

Te simti ca si cum ai fi in cadere, in gol. Tot ceea ce reprezenta o propta nu mai exista. Te intrebi ce ai putea sa faci altceva. In fond si la urma urmei, profesia ta a fost sa crezi. Sa crezi ca totul e asa cum ar trebui sa fie si asa cum ti s-a promis c-o sa fie.

Nu stiu daca pot trai mult fara a mai crede. A devenit parte din mine, credinta. Sunt eu. Nu mai e vorba de ceva ce nu imi apartine sau ceva ce poate fi scos usor din buzunar. Credinta si eu suntem una. Daca inainte era o nebunie sa cred, acum e o nebunie sa nu mai cred.

Lumea parca nu mai are gust si nici culoare acum. Nu mi se pare ca merita sa traiesti de pe-o zi pe alta, de pe-o luna pe cealalta sau de pe un an pe celalalt. Atunci cand crezi ceva ce te depaseste, devii mai mare, devii puternic.

Credinta innobilieaza sufletul . Nu stiu sa existe oameni care cred cu ardoare si raul sa se intampla. Acestia fac raul sa se intample. Exista insa oamenii care cred in lucruri mari si bune. Si se intampla. Uneori fara ca ei sa faca ceva anume. Ca si cum ceva sau cineva face astfel de lucruri sa se intample. Dar nu intotdeauna. Atunci ar fi prea usor ca sa crezi. Si nu la timpul nostru. Toate intr-o ritimica cosmica inexplicabila.

Diferenta dintre credinta si imaginatie? Pentru una poti muri, cu alta iti pierzi doar timpul.

If you want something, go get it... Period.

2011-02-22T20:57:00.000+02:00

De ce nu vor romanii bani inapoi la cumparaturi sau ce este Lyoness?

2011-02-21T15:10:00.002+02:00

De ce nu vor unii oamenii bani inapoi la fiecare cumparatura?

Nu demult, fiind la cumparaturi intr-un supermarket, am intrebat pe o doamna daca ar dori sa primeasca bani inapoi la fiecare cumparatura.

Poftim???

DA, aceasta a fost prima ei reactie, bineinteles, una nonverbala, ceva de genul ce are “asta”? Eu pur si simplu eram intr-o pasa in care aveam chef sa ii provoc pe oameni si sa vad cum reactioneaza. Asa ca intentia mea nu a fost sa ii prezint Lyoness, chestia cu bani inapoi la fiecare cumparatura ci a fost o intentie mult mai simplista si anume, dorinta de a vedea de ce romanii sunt asa de aroganti cand vine vorba despre ceea ce au si ceea ce cumpara si cum isi ancoreaza imaginea de sine in ceea ce au mai degraba decat in ceea ce sunt.

A doua ei reactie a fost...

Aflaţi mai multe »

Ghid spre nefericire

2011-02-10T23:51:00.000+02:00

Un pesimist suparat pe Romania ar spune ca modalitatea sigura de a fi nefericit este sa traiesti in Romania.

Incearca sa traiesti viata altuia sa vezi cum te simti. Nefericit?

Aflaţi mai multe »

Alege pe cine vrei sa crezi...

2011-02-10T20:03:00.000+02:00

Aparitia empatiei...

2011-01-27T00:14:00.001+02:00

He asked for one million dollars...

2011-01-22T21:16:00.000+02:00

Cea mai mare nevoie a Romaniei

2011-01-21T15:12:00.001+02:00

Cea mai mare nevoie a Romaniei nu cred ca sunt banii sau job-urile. Nu cred ca e vorba de intelegere politica. Nu cred ca poate fi vorba de eliminarea lui Basescu sau de intelegerea dintre partide sau de gasirea unor solutii pentru pensii sau asigurari sociale. Toate aceste lucruri nu sunt decat o consecinta a ceea ce lipseste, cred eu, cu adevarat.

Nu ne lipseste Vadim Tudor presedinte si nici Mircea Badea consilier presidential. Scuze Mircea Badea pentru asocierea cu Vadim Tudor. Nu cred ca avem nevoie numai de investitii straine gen Microsoft si Google (pentru care suntem asa de mandrii, cel putin politicienii). NU cred ca avem nevoie de ceea ce credem acum ca ar fi solutii ci cred ca cea mai mare nevoie este alta.

Aflaţi mai multe »

Esecuri celebre...

2011-01-16T15:23:00.000+02:00

De ce uneori e mai bine sa fi nebun?

2011-01-08T13:49:00.001+02:00

De ce uneori e mai bine sa fi nebun sau cel putin sa pari nebun?

Cred ca majoritatea oamenilor care au realizat ceva notabil au fost catalogati ca fiind nebuni la un moment dat. Cred insa ca multi dintre ei au ales intentionat acest rol pentru a putea fi lasati in pace si a putea crea sau crede in visul lor.

A fi nebun nu ne un lucru de laudat, cel putin aici pe pamantul normalilor, insa poate fi solutia pentru multi care au ceva de oferit si nu pot face acest lucru pentru ca sunt "stinsi" de pompierii bine intentionati ai societatii in care traim. Acesti pompieri sunt niste specialisti in stingerea a tot ceea ce pare anormal si tot ce este diferit si mai ales nou.

Avantajul in a fi nebun sta in faptul ca aproape toate iti sunt scuzate si aproape totul iti e permis. Din moment ce nimeni nu te deranjeaza in procesul de creatie (daca exista asa ceva!) poti sa te concentrezi in a fi original si in a nu mai incerca sa satisfaci pe nimeni.

Nebun fiind, oamenii au mila de tine si te ajuta in lucrurile pe care ei insisi le considera a fi absurde. Se bazeaza pe ideea ca unui nebun nu trebuie sa ii dai contraargumente.

Cred ca toti ne nastem nebuni in sensul creativ al cuvantului dar majoritatea devin normali cu ajutorul celorlalti fosti-nebuni. De fapt, pana si pompierii de vise isi au rolul lor. Nu toate visele sunt facute sa devina realitate, insa toate au dreptul la egalitate. Sunt unele vise insa mai egale ca celelalte. Stiti voi cum e!

Nu stiu ce sa va spun la acest inceput de an decat... fiti un pic nebuni si incercati sa faceti ceva pentru Pamant, altceva decat umbra!

Craciunul virtual (digital)

2010-12-28T13:20:00.001+02:00

Ce imi lipseste Craciunul acesta?

2010-12-25T01:17:00.004+02:00

Anul acesta, nou fata de toti ceilalti ani, mi-a lipsit ceva de Craciun. Nici in ceilalti ani nu am avut acel ceva dar abia anul acesta am realizat ca ceva lipseste.
Am vazut anul acesta mult mai multe grupuri care au colindat decat anii trecuti. Multe au venit si la noi acasa si ne-au colindat. Aceleasi cantece, aceeiasi atitudine, oameni diferiti.
Anul acesta mi-a lipsit ceva. Nu mi-au lipsit prietenii sau mancarea sau orice altceva. Nu a lipsit voia buna si nici...
Aflaţi mai multe »

Antidot(ul) prostiei..

2010-12-21T15:40:00.001+02:00

     Acum 5 ani cand scriam elogiul prostiei in articolul "De ce doare prostia?" nu imi imaginam ca un astfel de subiect ar putea fi interesant pentru multi. Ei bine, m-am inselat. La ideile lansate in acel articol, multi au reactionat, unii pozitiv, altii negativ, putini foarte negativ.
     M-am simtit bine sa vad ca sunt facut de unii ca fiind un tip neimplinit si un bagator de vina. Mi-am dat seama ca a trambita ca prostia exista, m-a facut pe mine insumi prost sau plin de prostie- riscurile curajului de a-ti sustine ideile.
Voi incerca in zilele sau saptamanile ce urmeaza sa scriu ceva despre antidotul prostiei. Va fi si pentru mine de un real ajutor.

     Daca aveti idei lasati-le in COMMENTS!

Alegeri Colegiul Hateg

2010-12-14T11:44:00.000+02:00

Cum poti lupta atunci cand cunosti deja deznodamantul luptei si cel care castiga nu esti tu. Nu iti vine sa renunti? Daca nu, atunci ce te tine in lupta? Poate fi o credinta neclintita in ceva promisiune. Daca promisiunea a venit de la cine nu trebuia atunci ai incurcat-o!

Alegerile pe Colegiul 3 Hateg, imi spun cei “initiati”, aveau un deznodamant clar, chiar inainte de a se intampla. Unii au crezut, se pare, ca pot rasturna carul mare, dar nu intotdeauna buturuga mica rastoarna carul mare. Mai ales atunci cand vorbim de politica.

In Hateg si imprejurimi votul a fost unul foarte ciudat. Din cauza trecerilor de la un partid la altul sau iesirilor dintr-un partid, unii si-au facut atat o favoare cat si o mare defavoare. Oamenii, simplii votanti, au strambat din nas atunci cand au aflat ca favoritul lor face parte din partidul de guvernamant. Dar nici candidatul acestui partid nu putea candida fara sprijinul semi-fatis al acestei organizatii. Alegatorii mai sofisticati (sau cel putin cei carora li s-a dat impresia ca sunt asa) au ales un partid si nu o persoana. Oare de ce mai aveam nevoie de vot uninominal?

Despre candidatul independent nu vreau sa comentez nimic. Spun numai atat: unii l-au votat ca sa plece din zona, altii i-au votat pe ceilalti pentru ca acesta sa plece din zona. Win-win, numai ca nu prea a iesit nimic.

Alegerile au trecut… nu mai sunt de interes, o sa le simtim efectul (sic!) si ne vom bucura ca suntem reprezentati bine.

Cine stie, poate ca la un nivel inca neinteles de noi, cei simpli si prosti, lucrurile stau altfel. Cei care au pierdut au castigat iar cei care au castigat au pierdut de fapt. Ideea mea de bazeaza pe faptul ca Doamna Campeanu, castigatoarea alegerilor, nu este decat o miscare abila si strategica a unuia care vrea sa isi cimenteze pozitia inconjurandu-se de oameni care nu reprezinta o amenintare. Cei care par ca au pierdut (politic vorbind, pentru ca din toate celelalte puncte de vedere toti au pierdut ), au castigat pentru o perioada gratia celor de la putere. Cine are urechi de auzit si ochi de vazut, sa inteleaga!

Mai mult nu am chef sa scriu… simt ca imi pierd claritatea mintii vorbind atat despre politica!

Cura de internet (sic!)

2010-12-13T23:08:00.001+02:00

Hei,

cred ca unii veti fi foarte fericiti sa stiti ca m-am transformat in cobai pentru cateva zile si am experimentat ceea ce inseamna a tine o "cura de internet".

Nu mi-a functionat internetul. Pana sa fie reparat am trecut prin fazele prin care trec toti cei care sunt dependenti de anumite lucruri. Mai mult sau mai putin!

1. am dat vina pe lucruri (am crezut ca e routerul stricat sau cum i-o zice la chestia aia si am cumparat altul)

2. am dat vina pe oameni (routerul era pus intr-un loc de unde putea sa cada usor si a cazut, de mai multe ori chiar - ba chiar mi-am invinovatit fratii ca l-ar fi dat pe jos)

3. am acceptat ca problema nu poate fi rezolvata de mine singur si am cautat ajutor (am sunat la deranjamente)

4. am asteptat pana se rezolva problema (3 zile am asteptat pana sa vina cei de la deranjamente, 6 zile nu am avut internet)

5. acum vorbesc despre problema aceasta ca si cum nu m-ar fi afectat

Oare cine mi-a scris mailuri? Ce a aparut nou pe Facebook? Daca pierd vreo oportunitate neavand acces la internet? Si multe alte intrebari mi-au trecut prin cap neavand internet.

Cinstit sa fiu, trebuie sa recunosc ca am incercat sa intru pe internet si de la prieteni (numai o data) ca ca nu fiu complet nelinistit.

Pot spune totusi ca la capatul acestor zile "grele" nu am m-ai simtit nevoie de internet asa de puternic. Simteam probabil ca voi avea acces intr-un final la aceasta "minunatie a tehnicii" si voi recupera. Totusi faptul ca am pierdut legatura cu "lumea" ma facea sa ma simt imcomplet si neadaptat. Un sentiment foarte necunoscut mie intr-o astfel de circumstanta.

Si mai pot spune un lucru cu siguranta: foarte mult din timpul petrecut in fata unui laptop sau desktop, navigand internetul, e un timp foarte pierdut.

De ce provoaca accesul sau inaccesul la internet aceasta reactie? Poate fi o intrebare deschisa?

Comentati!

Rezultatele alegerilor din Colegiul Hateg

2010-12-06T15:31:00.001+02:00

Foarte diferit fata de cum se asteptau unii si exact cum se asteptau altii, regele e mort, traiasca regina!

Am invatat cateva lucruri de la aceste alegeri. Va enumar 3 lucruri:
1. atunci cand doi se bat, a treia castiga (cazul Campeanu)
2. calul de capatat nu se cauta la dinti (cazul asocierii lui Daniel Raducanu cu PDL)
3. cainii se intorc intotdeauna impotriva mainii ce i-a "hranit" (despre lipsa de popularitate a d-nului Timis in Hateg)

Aveti cateva linkuri unde puteti afla cum au decurs alegerile. Undeva mai tarziu saptamana aceasta probabil ca voi scrie ceva pe tema aceasta, ca oricum nu mai pot schimba nimic.

Informatia zilei
Adevarul.ro
Agerpress

Fiti cetateni buni, numai noi putem schimba ceva...

Inchisoarea gandurilor noastre

2010-12-02T00:01:00.001+02:00

Sunt prea multi cei care nu au curajul sa puna intrebarea incomoda sau sa faca afirmatia revelatoare. E ca si cum sunt legati de o lesa autoimpusa, o lesa ce ii opreste sa spuna gandul pana la capat. Ce trist trebuie sa fie, sa iti pui gandurile la inchisoare.

E ca un mecanism de autoaparare. Nu ne lasam sa facem nici un pas mai departe de zabrelele inchisorii gandurilor noastre. Odata evadam, faceam astfel de nazbatii... dar am patit-o. Acum, ca semn pana unde putem merge la sigur, ne-am reglat lungimea lesei.

Ce patetic trebuie sa fie sa nu ai curajul propriei pareri si sa traiesti viata unui altcineva, unui altcineva care stie mai bine.

Asa incepem sa nu mai gandim. O fac altii pentru noi. Noi nu ne depasim perimetrul trasat de lesa. Ce e interesant insa e ca ne putem desface lesa oricand. E mult mai comod aici insa, decat undeva, un undeva necunoscut.

Adevarul e ca nu putem spune nimic sigur despre necunoscut pentru ca nu am avut curajul sa iesim din cunoscut si sa incercam a penetra si depasi lucrurile nesigure si neplacute.

Nu putem spune cum e dincolo de placut pentru ca nu am depasit niciodata taramul dintre obisnuit si neobisnuit. Poate doar cativa nebuni! Dar ei sunt exceptia, spun multi. Asa e!

Eu vreau sa fiu o exceptie!

Cum sa te feresti de Dumnezeu?

2010-11-18T12:35:00.000+02:00

Din nou ma gandeam la faptul ca sunt nebun dar eu nu ma consider a fi unul. Doar pentru ca eu cred ca exista o chestie supranaturala, sa fiu nebun?

Da, sunt nebun. Eu cred ca aceasta chestie supranaturala se si manifesta astazi. Azi i-am facut cu mana dar nu mi-a raspuns salutului.

Puteti sa ma judecati cat vreti, am fost si sunt nebun. Multe imi sunt scuzate.

Astazi m-am suparat pe el si m-am gandit cum am incercat sa il pedepsesc pentru ca deseori m-a dezamagit.

Am incercat sa ii vorbesc urat. Nu a mers dar recunosc ca am facut-o. Apoi am inceput sa vorbesc urat despre el. Totusi fiind nebun nu am facut ce fac ceialalti normali, nu l-am luat in deradere. Sa nu uitam, de la el sunt asa de nebun si de diferit.

Am incercat sa il ignor jucandu-ma in nisip. Nu a mers. A inceput sa scrie cu degetul in nisip. Ce m-a enervat atunci. Nu se putea sa faca nisipul sa dispara si sa ma lase singur?

Am incercat sa ma ascund dar ceilalti mi-au zis ca el e orb si ca nu ma vede. Cum se face ca acum ma urmareste si pare a vedea?

Am incercat sa il inec in chestii. Stiti voi ce. Numai nebunii primesc asa ceva de la medicii lor. Pana si in visele mele a aparut. Nu ma lasa in pace!

Am incercat sa il infrunt si sa ii spun ca nu am nici-o legatura cu el dar ma simteam extraordinar de normal in prezenta lui. Parca nu mai eram nebun. A fost o ispita pentru mine, sa merg chiar dupa el, dar mi-am revenit. Unui nebun nu i se cade sa fie vazut cu el.

Am incercat sa dau in mintea copiilor dar a venit spre mine sa ma ia in brate. Potfim? Lasa-ma in pace. Mai bine nebun decat copil.

Am incercat sa il ignor intorcandu-i spatele. M-a urmarit pana si in morminte.

Multe am incercat. Nu ma pot feri de el. Mi-a mai ramas o singura solutie... sa mor. Mi-e frica insa ca el e si acolo. Ce anapoda!

Unde sa ma duc si sa nu fie si el acolo?
Unde sa ma ascund si sa nu ma gaseasca?
Ce sa spun ca sa il fac sa nu ma fie langa mine?
Ce sa fac ca sa nu ma mai urmareasca?
Ce sa fiu ca sa nu ma mai observe?

Cum sa ma feresc de Dumnezeu?

Poate nemaifiind nebun...

De ce doare prostia?

2010-10-06T11:55:00.002+03:00

Redau mai jos cateva idei avute acum 5 ani...

De ce doare prostia?

De ce nu tace prostia?

Ma tot gandeam in ultima vreme ca prostia se trage dintr-o radacina nobila. As sustine lucrul acesta bazandu-ma pe doua argumente.

Primul argument este de ordin ideologic.
Asta inseamna ca din moment ce exista atata prostie printre noi, oamenii trebuie sa o aprecieze tare mult de o practica atata. Daca nu ar fi asa, sa fie posibil ca si prostia sa fi fost supusa rasturnarii valorilor? Mi-aduc aminte de un examen de filosofie la un fost mare profesor care acum e doar profesor in care ma intreba ce este relativitatea ideilor. Bineinteles ca am incercat sa il conving sa vorbim despre interferentele religiei cu filosofia dar nu am reusit asa ca m-am vazut obligat sa ii dau un raspuns. Am afirmat, si aceasta de fata cu alti aproape 10 colegi, ca daca in urma cu 500 de ani faceai sex inainte de casatorie erai considerat
Aflaţi mai multe »

Cum vom reusi noi sa schimbam o tara? Sigur nu cu tupeu...

2010-01-24T11:08:00.001+02:00

De ce este nevoie pentru a experimenta o transformare?

Socul ca si falsa solutie

Trebuie sa recunosc ca pana nu de mult am crezut ca raspunsul la aceasta intrebare este SOCUL. Am crezut ca e nevoie de un soc foarte puternic, un soc care sa ne scoata din comoditate, din tipare, din sisteme ireductibile. Teoretic cred ca aveam dreptate. Practica insa m-a contrazis dureros.

Socuri si esecuri

De fapt nu e ceva nou sa crezi ca un soc produce schimbari.

Tsunami-ul din 2004 a fost un asemenea soc. A fost folosit de multe corporatii ca sa “reorganizeze spre bine” plaja Indoneziei. Daca pana atunci tarmul era folosit de pescari ca sa aiba acces la mare si astfel la sursa lor de supravietuire, acum tarmurile Indoneziei sunt pline de statiuni care mai de care, detinute de catre cei care au profitat de socul creat. Socul nu a adus nimic bun, ba chiar prin modernizarea plajelor, o multime de oameni si-au pierdut mijloacele de supravietuire iar firmele mici si mijlocii au ajuns in faliment neputand face fata rechinilor care au stiut sa profite de soc. Singurii care au profitat sunt mutinationalele care pot determina multe lucruri in domeniul politic.

Daca ne gandim numai la ceea ce au incercat (si mai incearca) neoliberalii (reprezentati de Milton Friedman- cautati pe Google), folosindu-se de socurile sociale pentru a impune o teorie economica utopica (privatizare totala, eradicarea sistemului/ajutorului social de stat si scaderea cheltuielilor bugetare) ne dam seama ca asa ceva e inuman. Spun asta pentru ca acesti adepti ai socului s-au folosit de persoane gen Pinochet in Chile (dictator inuman) sau de junta argentiniana/braziliana (forte militare diabolice) pentru a-si sustine ideile intr-un stat laborator. Cei interesati puteti cauta pe Google sa vedeti ce au incercat persoanele mai sus numite sa introduca intr-o perioada de instabilitate politica si sociala (soc) si sa va lasati convinsi de incapacitatea socului de a transforma.

Uraganul Katrina a fost un soc. Din nou neoliberalii se folosesc de acest soc si propun sa se construiasca in locul caselor afectate din suburbiile New Orleans, locuinte sociale, construite de firme in stransa legatura cu cercurile politice. Scolile de stat au fost desfintate iar in locul lor au aparut scoli private care sa functioneze acum pe principiul cererii si al ofertei. Bineinteles ca cei care au fost afectati de uragan fiind in stare de soc au fost de accord in prealabil cu aceste lucruri, insa acum totul se arata a fi fatal si indezirabil pentru ei.

Socul… produce schimbari, dar nu pozitive, sau rareori pozitive. Reactia normala a omului la soc este autoconservarea. Tot ceea ce cunostea inainte devine pentru el o ancora spre normalitate. Socul nu schimba acel set de credinte puternice si care impiedica transformarea, pentru ca el se produce brusc. Iar reactia noastra la soc este ca si reactia picioarelor broastei la eletrosocuri- contractarea.

Ce elemente determina transformarea nationala si sociala inspre bine?

Cred ca acestea sunt timpul, scopul bine definit si clar si oamenii care vor schimbarea cu orice pret. Ar mai fi un element dar nu il putem controla noi- sansa pentru unii, interventia divina (sic) pentru altii sau coincidenta- asa ca nu vom discuta despre acest aspect mai departe.

Oameni care vor cu orice pret schimbarea

Daca oamenii sunt constienti ca e nevoie de schimbare, acestia sunt si determinati sa renunte constient la anumite comoditati si tipare pentru a realiza ceva mai bun. Daca lucrurile se intampla constient si de buna voie atunci noi, oamenii, devenim agenti activi ai schimbarii si suntem dispusi sa sacrificam- timp, resurse, uneori si pe noi insine.

Scopul capabil sa ne motiveze

Daca scopul, telul, rezultatul spre care tindem este unul capabil sa ne motiveze atunci chiar daca transformarea este dureroasa, suntem dispusi sa luptam si sa rezistam pana la capat, chiar fara sa vedem rezultate imediate. Daca nu stim incotro ne indreptam, atunci cand vom ajunge undeva nu vom sti daca acolo trebuia sa ajungem. Poate ca liderii nostrii politici ar trebui sa ne motiveze cu altceva decat cresteri salariale de 3% si cu pensii care sa maresc in functie de evolutia inflatiei, poate ca acestia ar trebuie sa ne ajute sa intelegem ca ceea ce facem noi acum si gandim noi acum ar putea ajuta tara si implicit pe copiii nostrii.

Ne aruncam nisip in ochi si ne imbatam cu apa rece (nici macar cu ceva tare) daca credem ca cresteri salariale fortate si strazi fara gropi si o birocratie mai putin densa ne va ajuta sa avem un viitor stralucit. Aceste lucruri pot fi facute si tot nu vom putea ajunge unde visam sa ajungem (daca mai visam sa ajungem undeva). Ne concetram la lucruri care ne aduc painea pe masa noua si o fura altora.

Timpul

Si timpul este un element esential in schimbare. Dar si capacitatea de a redefini planurile atunci cand cele initiale nu functioneaza cum trebuie. La fiecare 4 ani credem ca Romania se va schimba. Orice schimbare are nevoie de mult mai mult timp. Citeam undeva ca e nevoie de aproximativ 20 de ani ca sa transformi un oras intr-un centru de atractie constanta pt. investitori. E clar ca e vorba de scoli care produc specialisti, de atitudini care creaza un anumit climat propice dezvoltarii, e vorba de infrastructura si de o cultura a businessului. Si nu numai.

Daca ne uitam in oglinda si recunoastem, atunci ne dam seama ca noi vrem ca lucrurile sa se intample repede. Asa am fost invatati. Altcumva nu am avea jungla politica ce o avem si schimbarile economice circumstantiale (dictate uneori si de buna UE) ce le avem.

Ce vrem?

Vrem transformare, vrem schimbare! Serios? Cu ce pret intreb? Sau mai bine spus, suntem dispusi sa platim pretul. Suntem pregatiti sa ne propunem ceva concret, sa asteptam si sa fim acei cetateni care vor cu orice pret o schimbare in bine pt. toti si nu numai pt. ei? Sustin oare ceva utopic?

Bine am ajuns in anul 2010!

2010-01-21T21:11:00.003+02:00

Ce ati face daca ati sti cum arata viitorul apropiat?

Ati candida la o functie publica pentru a va folosi cunostintele despre viitor sau v-ati dezvolta propria afacere sau poate ati face investitiile corecte?

Raspunsul la aceasta intrebare ne da o idee despre ce suntem noi si cat de mult ne gandim la altii inaintea noastra. Poate ca asa o sa reusim sa intelegem de ce unii politicieni foarte dotati din punct de vedere al cunostintelor de trenduri, reactioneaza cum reactioneaza. Desi viitorul este acelasi pentru toti (ma refer la ceea ce este general cum ar fi vremea, caderea unei puteri politice sau inaltarea alteia, caderea unui asteroid), chiar daca cineva l-ar cunoaste tot ar exista o diferenta intre ceea ce este interes personal si interes general. De fapt anul 2009 ne-a dat nenumarate astfel de exemple, de oameni care cunosteau viitorul si au actionat in interes personal. Nu e nimc rau in ati vrea binele insa acest lucru devine urat cand iti vrei numai binele tau!

Am intrat in anul 2010. Mare lucru! La cum ne-am lamentat de-a lungul anului 2009, nu credeam posibil un asa eveniment. Aici as vrea sa dau o nota foarte negativa televiziunilor care ne-au transformat in niste fricosi si in niste incapabili de a ne bucura de viitor si de a forma idei inovatoare.Ne-au facut sa ne uitam prea mult la aici si acum! Nu mai credem asa de mult in viitor. De ce? Pentru ca ne concentram asupra ceea ce avem, asupra a ceea ce am avut si nu asupra a ceea ce suntem. Romania are valoare umana! Suna romantic? E si adevarat!

Cred ca m-am saturat de predictiile posomorate si atat de realiste de altfel ale specialistilor. Aleg sa cred intr-o realitate creata de cei ce cred ca pot aduce schimbare. Nu e o realitate ancorata in realitatea Realitatii sau a Antenei 3, dar este realitatea noastra. Nu a televiziunilor (numai la scrierea acestui cuvant ma apuca ameteala), nu a ziarelor, nu a specialistilor ci a oamenilor ce vor sa faca ceva pentru altcineva.

Cred ca anul 2010 va fi un an interesant. Interesant atat negativ cat si pozitiv. Vom asista la actiunile acelorasi oameni, limitati de aceleasi limitari. Vom vedea insa si oameni noi, tineri, care vor dori sa schimbe ceva in tara. Pe bune! Oameni fara diplome si pedigree-uri pe 10 pagini, oameni interesati de bine si crezand ca niste nebuni in ceea ce fac. In fond si la urma urmei cine a schimbat lumea: un eretic (Martin Luther), un tip care si-a inceput afacerea intr-un garaj (Bill Gates), un tip care a ales 12 oameni ciudati si a schimbat fata lumii (Isus).

Anul 2010 va fi un an al nebunilor. Adica al acelora care cred in ciuda… circumstantelor, ideilor oamenilor cu experienta, trendurilor economice si in ciuda bunului simt.

Anul 2010 va fi un pic si ca anul 2009, un an al tuturor, dar mai ales al unora.

Va doresc tuturor sa traiti altfel pentru ca o singura viata avem si de-o fi si monotona atunci e numai buna de a fi uitata.

Va doresc un an nou de-a dreptul nou!

Sa traiti bine anul asta!

Dictionar electoral. Limbaj de lemn.

2009-10-29T12:55:00.005+02:00

Am urmarit cu un anumit interes evolutia (care poate fi si negativa) politicii romanesti in aceasta perioada. Am realizat ca am nevoie de un fel de caiet de vocabule pentru a putea sa imi blochez mintea atunci cand aud anumite cuvinte.

De ce? Se apeleaza in aceasta perioada la dialectici de sensibilizare a electoratului (upps, deja vorbesc ca si ei) si se folosesc metode de manipulare prin folosirea anumitor termeni sau idei care prind la popor, asa numitele idei "poporale".

Mai jos aveti enumerate cuvintele pe care le-am auzit des (si campania e abia la inceput) si care pur si simplu ma seaca (scuzati limbajul).

A faceri trecute pe bunica.

B asescu pentru Romania! (haideti domnul e Basescu, dupa atatea chestii originale nu ati reusit sa veniti si acum cu una sau incercati sa va rebranduiti)
C onspiratie, toti conspira! Criza- daca ma votati, vom iesi din criza!
D emocratie (deja un cuvant care si-a pierdut valoarea - pana si Patapievici il foloseste atat de des incat nu mai pot sa il aud nici macar de la el)
E mpatie (fata de cine? cu romanii sau cu tara formata din romanii care sunt cum credeti voi si nu cum sunt ei cu adevarat?)
F "iara este rănită, dar încă mai răsuflă. Vă spun că răsuflă într-o agonie a unui regim”, a afirmat, miercuri, la un miting electoral la Botoşani, preşedintele PSD, Mircea Geoană. (nu putea lipsi din acest dictionar nici intelepciunea de lemn a politicienilor)

G uvernul Croitoru nu are sustinere. Grivco, nu va lasati manipulati de cei de la Grivco!
H ai Romania (sloganul lui Sorin Oprescu) - ma simt ca la un meci de fotbal, iar in ultima vreme nu prea a castigat Romania
I ndicatorii economici se deterioreaza. Noi avem cateva idei! (da, sigur!)
IH mpreuna castigam (sloganul lui Geoana). Un impreuna asa de fad si de lipsit de continut. Eu cu Dvs? Sa fim seriosi!
J os cu Basescu! (un strigat comun tuturor oponentilor lui Basescu)
K
L egea Pensilor (chipurile, cea care a declansat criza politica)
M otiune de cenzura
N oi suntem de partea poporului! (no comment)
O mar Hayssam (o tema care intervine ca o arma in mana unora impotriva altora)
P rotectia somerilor
R esponsabilitate fata de tara. Referendum.
S tructuri mafiote. Sondaje de opinie (costa vreo 4000 ca sa cresti cateva procente in sondaje... serios)
SH antaj electoral
T urism politic (e bine pentru ca asa mai facem bani pentru buget prin profitul ce il fac firmele de transport)
TH ara arde! Faceţi ceva, alegeţi-mă pe mine! (ghiciti oare cine ar spune aceste cuvinte?)
U nicameral (Parlamentul)
V a rog, lasati-ma si pe mine sa spun ceva! (patetic)
X
Z

Probabil ca voi continua cu o foaie de onomatopee in ordine alfabetica. Aici avem tot felul de sunete care mai de care.

Daca mai auziti si alte cuvinte de lemn, simtiti-va liberi sa completati lista!

Sa traiti bine!

Lyoness poate fi simplu si profitabil sau complicat si greu de pus in practica...

2009-10-25T00:32:00.001+03:00

Multi se intreaba ce este Lyoness.

M-am pus in locul lor si am cautat pe Google. Dintre toate informatiile ce le-am descoperit numai doua sunt demne de citit si crezut. Una e site-ul oficial al firmei (www.lyoness.ro) iar alta se afla pe un blog despre care vorbeam intr-un post anterior.

Orice afacere trebuie, cred eu, asumata 100% si interiorizata 100%. O persoana care crede ca va face bani cu o afacere iti vorbeste plina de pasiune despre acea idee. De fapt, daca cineva nu reuseste sa prezinte ideea Lyoness in maxim 10 minute cred ca inca nu a priceput prea multe din ea.

Cand cautam parteneri intr-o afacere, acestia nu se entuziasmeaza datorita detaliilor ci datorita unei idei sau mai bine zis datorita IDEII care prinde si care li se pare ca se muleaza pe ceea ce pot ei face. Si in Lyoness sunt o sumedenie de detalii. Foarte multe chiar. Totul se rezuma insa la un singur lucru si acela nu este cnuoasterea acestor detalii. Acel lucru este asumarea ideii si credinta ca ea functioneaza. Detaliile vor fi intelese pe parcurs si pe indelete explicate.

Lyoness in 10 minute, veti afirma? Da!

Daca vrei sa sti cum, puneti pofta in cui! Numai partenerii nostri (si ai mei implicit) stiu cum!

Scopul acestui post nu este sa prezinte Lyoness (daca vrei totusi mai multe infos scrie-mi un comentariu in care iti lasi adresa de mail). Scopul acestui post este sa sublinieze o idee foarte importanta si anume ca orice afacere incepe si se termina cu o idee. Daca ideea este catchy atunci avem toate sansele sa ne gasim investitori sau parteneri pentru afacerea noastra.

Multe idei sunt bune dar nu toate sunt catchy.

Cum facem o idee catchy? Cred ca aveti si voi multe idei... postati-le prin comentarii la acest post... si poate va aparea si un post special despre cum sa facem o idee catchy!

Numai bine si nu uitati... fiti simpli si credeti in ideea voastra!

Ce ne uneste? Modul in care fentam si tragem in piept!

2009-10-15T19:29:00.002+03:00

Identitate nationala. Moralitate in politica. Altruism.

Cuvinte mari. Ne asteptam ca liderii nostrii (din orice domeniu) sa fie caracterizati de astfel de calitati.

Uitam oare de unde provin ei? Oare nu provin din "popor"?

In democratie, in aproape orice domeniu, minoritatea decide in numele majoritatii. Aceste acte decizionale sunt legitime tocmai prin faptul ca Minoritatea a fost aleasa de Majoritate. Democratia este simpla prin solutia propusa. Daca oameni alesi de majoritate ar fi dezinteresati si altruisti atunci ea ar fi solutia aproape perfecta.

Insa democratia are metehnele ei. Observam acest lucru din multiplele adjustari aduse de catre forurile decizionale din societatea de astazi. Toate aceste adjustari (eufemistic vorbind) sunt necesare din cauza elementului uman.

Elementul uman denatureaza democratia. Nu numai prin interesele personale puse deasupra celor ale poporului ci si prin incapacitatea de a cunoaste totul. Cei alesi nu sunt omniscienti. Aceasta caracteristica ii pune pe lideri intr-un carusel imprevizibil. Deciziile lor se vor baza pe statistici (greselile trecutului) sau pe trenduri (parerea specialistilor), lucruri care sunt mai mult sau mai putin bune.

Ne mai intrebam atunci ce inseamna identitate nationala? Acel ceva nestramutat si unic, caracteristic noua, tuturor. Exista asa ceva? Daca fiecare traieste pentru sine atunci ce ne identifica ca natiune? Daca fiecare traieste "egoistic" de unde poate izvori moralitate in mediile sociale si in politica?

Ce ne face unici? Poate modul in care ne satisfacem propriile nevoi. Arta prin care ii tragem pe altii in piept pentru a ne atinge telurile egoiste? Finetea cu care fentam legile si iesim nepatati din litigii? Ma gandesc ca in cazul acesta se poate observa o potriveala la nivel national. Romanii actioneaza diferit de nemti, nemtii diferit de britanici si asa mai departe. Dar toti, in functie de natiune, actioneaza la acest nivel aproape la fel

Pana la urma ce ne diferentiaza de altii, lucrul care ne face sa fim diferiti la nivel national, este modul in care dam piept vietii.

In acest sens, identitatea nationala poate fi inteleasa ca o suma de obiceiuri comune prin care romanul intelege sa se descurce in viata. Sa luam ca exemplu, mita data doctorilor. Romanul are acest obicei inradacinat in cel mai adanc colt al fiintei sale. Eram in Austria si discutam cu o persoana tratata de o boala in Viena. Totul era sponsorizat de firma sa (tot austriaca, dar cu sediul in Romania). Persoana in cauza spunea ca pana si medicii austrieci accepta mita. L-am intrebat daca a incercat sa faca acest lucru si a spus ca a facut-o desi la inceput nu au acceptat. El era convins ca daca nu ar fi facut-o acei medici nu si-au fi facut treaba. Eu nu cred (au ei austriecii alte defecte)

Cat despre moralitate in politica nu prea am multe cuvinte de spus. Este aproape inexistenta. De prea multi analisti politici e scuzata aceasta lipsa. Ei sustin ca fara jocuri politice si mici "murdarii politice" nu s-ar putea mentine in echilibru scena politica. Poate ca da, poate ca ba. Nu vreau sa calc pe nimeni pe batatura insa cred ca macar incercarea de a se face ca nu e asa ar merita. Pentru linistea noastra sufleteasca.

Am observat multe insa nu am oferit nici o solutie. Oricat de simplist ar suna, cred ca solutia suntem noi, romanii. Cred ca primul pas ar fi sa gandim colectiv. E destul de dificil in societatea noastra axata pe individ si nu pe comunitate. E nevoie de vointa si de o viziune clara a ce aceste lucruri pot aduce in viitor. Nimic rau, va asigur!

Sa traiti bine!

De ce avem nevoie ca sa incepem sa fim diferiti?

2009-10-09T13:14:00.005+03:00

Eram in drum spre Timisoara, intre Caransebes si Lugoj. Cei care cunoasteti drumul stiti ca e plin de semafoare la ora actuala (asa e de ceva vreme).

Am trecut pe verde. Acest lucru trebuie specificat in Romania. Unii trec pe rosu in ideea ca exista un puffer intre rosul de pe o parte si verdele de pe cealalta parte. Cred ca e normal sa treci pe verde, mai ales cand exista o banda ingusta, unde nu te poti refugia in cazul in care ai trece pe rosu si ar veni cienva din fata. Nici macar asa nu ar fi normal sa treci pe rosu.

Ei bine, in zona despre care va vorbeam (sunt sigur ca acest lucru e comun intregii Romanii) am vazut de multe ori, multi care treceau pe rosu, depasind si coloana deja formata. Nu erau numai smecherii cu masini tari, cum ar spune romanul. Erau si smecherii cu masini tari dar si smecheri cu rable.

Aceasta introducere ma duce la ceea ce mi s-e intamplat cu cateva zile in urma. Am ramas blocat intre doua semafoare, pe o banda ingusta cu masini venind din fata si cu masini venind din spate. Eu am trecut pe verde. Era insa un smecher care a incercat rosul si a parcurs jumatate din drumul cu o singura banda. A blocat toata coloana care venea normal, pornita pe verde, pret de vreo 5 minute. Apoi, bineinteles ca s-a facut verde si in partea de unde venea el iar aceia s-au pornit si ei. Blocaj.

Era un microbuz alb. Nu era o masina tare insa masina era condusa de un smecher care nici macar nu schita o parere de rau, ca si cum ceea ce a facut era normal.

Am asteptat aproximativ 25 de minute pana s-a gasit o solutie. Unii au fost fortati sa dea inapoi si sa mearga pe un drum de tara iar ceilalti au fost lasati sa conduca mai departe.

Acum se pune o intrebare. De ce? De ce un astfel de om considera normal sa treaca pe rosu? Se gandeste oare ca cel tupeist castiga? Era fortat de sef sa se grabeasca? Stia ca acest lucru se practica si asa s-a simtit justificat?

De ce?

Cred ca nu avem dreptul sa punem intrebarea aceasta! Nu ar trebui sa existe scuze. Atata timp cat poate exista o scuza, oricine o va folosi in situatia lui subiectiva. Recunoaste ca si tu ai facut-o! Ai si avut o scuza! Intotdeauna avem scuze. Insa daca asa trebuie sa facem de ce nu ne setam sa nu mai inventam scuze si sa ne supunem legii.

La noi legea nu e impregnata in minte. La noi legea e o lege a mea si a nevoii mele. Nu inteleg!

Am eu impresia sau ne lipseste un fel de etica nationala? La majoritatea! Aruncam cu gunoaie pe strada pentru ca toti arunca. Ne plimbam cu cainii si nu le adunam resturile din mijlocul trotuarului pentru ca oricum nimeni nu o face. Trecem pe rosu pentru ca oricum toti trec. Sa continui?

Cand vom inceta sa ne definim principiile in functie de ceva subiectiv si dinamic si vom incepe sa le definim in functie de ceva static si obiectiv? De cat timp vom avea nevoie ca sa putem dezvolta o etica nationala sau si mai mult, o moralitate nationala?

Sa nu credeti ca cel care scrie acest editorial are o etica clara. Si el este roman. Dar de ce nu ne putem abtine? De ce avem nevoie ca sa nu mai intreprindem astfel de actiuni?

Avem nevoie de inca o situatie extrema gen comunism? Avem nevoie de tornade care sa se abata asupra Romaniei? Avem nevoie de saracie si somaj, pentru ca aceste lucruri ne aduna? De ce avem nevoie ca sa incepem sa fim diferiti?

Comentati aici!

Romania cauta un om care sa fie ALTFEL

2009-10-04T18:59:00.002+03:00

Astazi nu ma pot abtine sa nu scriu despre politica "noastra". Politica are un impact major asupra bussinessului, indiferent in care tara ne aflam.

Fara o politica care urmareste un scop si cu o "clasa-neclasa" politica care se ghideaza dupa sondaje, dupa ce spune adversarul politic, si acest lucru ca si principiu ghid, avem de suferit in afaceri. Nu se stie nici macar cui sa se mai dea "spaga". Cine e mai "bazat"? Nici macar la nivelul subculturii politice nu putem sa ne permitem sa fim asa cum suntem astazi.

Politica noastra este tributara Mioritei. Un partid condus de un coiban vrea moartea electorala altui cioban din alt partid.

Nu ne unesc idei, strategii de iesire din impas ci ne uneste dorinta de a-l bate la vor pe celalalt. Dorinta de a-l face de rusine pe adversarul politic. Dorinta de a da palme. Si din pacate nu se gaseste nimeni sa intoarca celalalt obraz.

Am citit in presa ca Nica (cel demis) era un pion intr-o pozitie importanta pentru PSD. Detinea fotoliul Internelor iar Internele detin controlul asupra serviciilor secrete, servicii care au acces la multe informatii compromitatoare despre anumite persoane publice. Deja stiti unde bat! Toata chestia asta ca vrem sa facem bine Romaniei nu este altceva decat ca vrem sa facem rau oponentului nostru politic. Poate ca a face bine Romaniei este echivalent cu a scapa de oponentul respectiv.

Jalnic, patetic, ietfin, pe baza principilor de ping pong, mediocru, josnic... si inca mii de astfel de cuvinte... asa se desfasoara inclestarea fortelor politice in Romania.

E normal sa ai o viziune diferita. Esti socialist. Esti democrat. Esti liberal.
E normal sa vrei sa ajungi la binele tarii asa cum crezi tu ca e bine.

Nu e normal ca tot ceea ce poti este sa arati cu degetul spre celalalt si sa spui: "Asa nu vrem sa fim, asa nu vom fi!" Aceata este strategie electorala?
Nu e normal sa uti ceea ce esti tu concentrandu-te la ceea ce nu e altul.
Nu e normal sa iti alcatuiesti o strategie electorala tinand cont de slabiciunile celuilalt, e normal sa te concentrezi asupra atuurilor tale.

Mi-e sila sa aud un presedinte de partid ca va scapa tara de alt presedinte. Si viceversa. Noi nu avem nevoie de astfel de solutii, avem nevoie de alternative la ceea ce se intampla. Avem nevoie de solutii la lucrurile nerezolvate din tara.

Ce e si mai interesant este ca poporul nu actioneaza. El, poporul, priveste la politic ca la un fel de circ nereusit si de mahala. Unde sunt vocile (ONG-uri, persoane publice neimplicate in politica, artisti etc.) care sa se declare nemultumite, unde sunt oamenii care le arate obrazul. Poate nu vor sa se manjeasca prin atingerea subiectului.

In trecut erau unii care aratand numai obrazul ii bagau in pamant pe cei care conduceau. Sa ne aducem aminte ce impact puternic are Mos Ion Roata asupra lui Cuza. Astazi nu mai avem nici astfel de oameni si nici conducatori care sa-si plece urechea. Astazi facem politica dupa cum credem ca i-ar place electoratului, nu dupa cum i-ar fi bine. Cred ca mandatul de 4 ani e un blestem (pentru noi, insa poate fi si o binecuvantare). Politicienii se lupta pentru longevitate politica si nu pentru bunastare si progres sustinut pentru romani sau tara. Acestea din urma sunt adiacente!

Lipsiti de etica si moralitate, politicienii se vand scump dar devin mai ieftini in acest fel. Nu mai avem o valoare unica dupa care sa ne orientam, avem insa variabilele sondaje de opinie. Mi-e rau.

Avem nevoie de o generatie noua in politica. Ce ma enerveaza insa, este ca am vazut tineri adulandul pe D-l Ion Iliescu. Am vazut tineri adulandul pe Basescu. Am vazut barbati salivand dupa EBA. Ce prostie!

Nu vreau sa par religios si sa spiritualizez chestiunea discutata dar voi apela totusi la un pasaj din Scripturi. In acel pasaj Dumnezeu cauta un om. Unul singur. In tot Israelul, Dumnezeu cauta un singur om care sa faca binele si sa traiasca dupa legile lui.

Se pare ca si astazi totul se reduce la aceasta strigare. Strigarea Romaniei- "Caut un om!".

Caut un om...
Caut un om...
Caut un om...

Cum vede un alienat realitatea si lumea business din Romania?

2009-10-02T22:58:00.007+03:00

Trebuie sa recunosc lucrul care m-a determinat sa scriu acest post: Domnul Presedinte Basescu este necajit. Romanii vorbesc tara de rau.

Care romani? Romanii din Romania sau romanii din diaspora? Cred ca amandoua categoriile de romani sunt in stare de asa ceva . Ma includ si pe mine intr-una din categorii.

Sa facem un inventar!

Sunt gropi? Sunt! Categorisite in gropi care nu sparg rotile, gropi care sparg rotile si gropi care apar din senin si fac sa dispara masina din senin.

Sunt caini? Sunt! Tot mai multi apar la oameni in apartament. Si asta e un fel de occidentalizare dar cam ciudata. Cei mai multi insa se gasesc tot pe strazi. Sunt caini mici, caini nobili, caini care musca, caini care nu musca. Problema e ca nu se stie dinainte care cum e!

Sunt prostituate? Sunt! Nu numai in Romania. Insa un raport-radiografie al tarii, facut de o echipa condusa de Domnul Marian Preda, propune legalizarea ei. Asta e subiect de alt post. Sau poate de post si rugaciune pentru bisericile noastre.

Sunt tepe in afaceri? Sunt! Exista o adevarata "cultura" a tepei. Reminiscente de la Vlad Tepes. Problema e ca acest lucru e primul din lista enumerata (gropi, caini, prostituate) care poate crea probleme unuia care vrea sa inceapa o afacere (mai ales un strain necunoscator de "cultura" romaneasca). In Romania inca iti permiti sa dai tepe fara sa fi tras la raspundere. Acest lucru creaza o economie subterana incredibila. Acolo sunt banii Dvs., as spune daca as fi preaiubitul Presedinte.

Sa vorbim deschis, cine nu cunoaste toate aceste lucruri. Ce e nou? Acestea sa fie insa motivele pentru care sa vorbim de rau Romania? Si sa il mai si suparam pe Conducatorul Suprem.

Exista cumva o obligatie sa ne vorbim tara de bine? Cu regret fata de ce am spus, cred ca raspunsul este da. Dar nu sa nu il suparam pe Domnul Basescu ci pentru a ne spune mintii noastre, atunci cand ne LAUDAM tara, ca Romania mai are sanse. In ciuda instabilitatii politice si a unei politici tributare unei generatii afectate de comunism, in ciuda tuturor aspectelor negative ale acestei tari, merita sa credem in ea. Pentru binele nostru. In acelasi timp suntem si egoisti si nationalisti. Oricat de ciudat ar suna acestu lucru, o astfel de atitudine atrage investitori. Cand ne vindem, trebuie sa aratam ce avem mai bun.

Am sa vorbesc insa putin din perspectiva unuia alienat (a se intelege sensul de baza al acestui cuvant): neschimbarea supara. Cosmetizare nu e schimbare. Nu putem sa credem ca ne pacalim pe noi insine cu chestii frumos zugravite dar pe dinauntru urat mirositoare.

Poate sunt nebun. Imi trec ganduri sa ma intorc in Romania (subliniez ganduri). Din mai multe perspective e bine sa fi roman in Romania. Mult mai bine decat sa fi roman in strainatate.

Financiar- pe termen mediu si lung cred ca in Romania vom avea legi clare si mai putina birocratie, insa cine incepe acum nu incepe atunci... deci mai bine sa incepem acum vizionari si sa ne bucuram chiar din momentul cand vor incepe sa mearga lucrurile decat sa asteptam pana vor incepe lucrurile sa mearga si apoi sa ne incercam sansa.

Economic-sunt adeptul ideii ca o economie volatila, cum e economia Romaniei acum, are mult mai multe oportunitati de afaceri decat una stabila

Social-aici cred ca e destul sa aduc aminte de cum se simt romanii in Italia, in Spania sau mai bine zis ce simt italienii sau spaniolii cand se gandesc la romani

Intelectual-majoritatea romanilor din strainatate nu au nici un incentiv pt. a se dezvolta- se prostesc de-a binelea

Spiritual-in strainatate nu prea exista spiritualitate ci numai o forma de prezervare a spiritului si neamului romanesc de acum 20 de ani; cred ca nu e nevoie sa va spun ce socati sunt romanii care vin din strainatate si vad evolutia autohtonilor.

Fac lobby pt. a convinge romanii din strainatate de a incerca Romania. Ca pe o haina. O haina o poti da jos daca nu iti convine. Stiu ca e dureros sa vorbesti asa despre o tara dar toti traim intai cu paine si dupa ce suntem satui ne gandim si la altceva.

Exista si un revers al medaliei. Nu toti vor reusi!

Profetia unui alienat:
Va mai fi un exod invers de romani si anume aceia care dupa ce s-au intors din strainatate nu au succes in Romania si se reintorc in tara sclaviei lor.

Deci ce inseamna pt. un roman alienat sa te mandresti ca esti roman. Inseamna sa scoti din cand in cand mandria nationala din sacosa si sa o fluturi putin. Iata ce auziti acum fluturand... este mandria mea de roman alienat.

Sfatul meu... apucati-va de afaceri in Romania pana nu se imparte prajitura!

Numai bine si succes!

Ce este Lyoness? (atentie, reclama mascata!)

2009-09-28T14:18:00.007+03:00

Intotdeauna mi-am imaginat ca voi schimba lumea. Cam lipsit de modestie, nu-i asa?

Am redus totul la idei care sa schimbe. Idei exprimate in poezii, proza scurta, critica si scrisori.

Am realizat totusi ca oamenii nu asculta (si cine sunt eu ca sa ma asculte?) daca nu sunt in primul rand interesat de altceva... de ei si nu de ideea mea, e-adevarat buna, de schimbare!

Asa ca am hotarat sa va arat cum fac bani acum. Si tot asa puteti face si voi.

Am gasit interesant post-ul de pe blogul lui Stefan Murgeanu in care el explica pt. toti de ce face Lyoness, adica ceea ce fac si eu. Apasa AICI ca sa ii citesti post-ul.

Stiu ca pentru unii comit un sacrilegiu facand aceasta combinatie intre cultura si finante insa cum vom putea iesi din criza aceasta? Apasa AICI ca sa vezi o posibilitate!

M-am decis sa combin cultura (reprezentata prin scrieri) cu finantele (incercand sa imi folosesc cateva surse foarte bune) pentru a crea valoare acestui blog. Sa fim sinceri- nu toti sunt interesati de cultura si nu putini sunt interesati de finante.

Daca vreti si mai multe detalii apelati cu curaj la mine. Adresa mea de mail este demflorin@gmail.com

Galagia [larma, zgomotul]

2008-08-12T15:42:00.007+03:00

V-ati gandit vreodata de ce ne sperie linistea? V-ati gandit vreodata de ce individul uman se simte bine in mijlocul zgomotului?

Linistea ne sperie pentru ca ramanem singuri cu noi insine. A ramane singuri cu noi insine inseamna a ne descoperi, iar a ne descoperi inseamna a ne supune unui risc- riscul de a ne cunoaste asa cum suntem.

Galagia este doar o manevra de invaluire a ceea ce suntem cu adevarat. Vorbim mult, preferam mediile zgomotoase, ascultam muzica la un sonor mai inalt decat suficient. Si toate acestea ca sa nu ne descoperim.

Ce s-o ascunde dupa? Goliciune si lipsa de sens?

Momentele de liniste pot aduce doua rezultate: regasirea sau pierderea. Ne regasim si devenim constienti. Constienti de cine sau ce suntem, lucru foarte important. Pierdem lupta cu moartea si murim- fizic sau psihic.

Interesant ca linistea ne invata cel mai mult. Linistea ne umple si tace. Linistea nu este elocventa prin cuvintele ei ci prin necuvintele ei.

Linistea ne ajuta sa ne centram sau sa descoperim punctul fix in sistemul nostru dinamic.

De ce ne este frica de liniste? Sa fie oare pentru ca descoperim ca nu suntem. Nu suntem.

Linistea constientizeaza nevoia- nevoia de ceva sau de altceva. Linistea interioara ma ajuta sa-L vad pe El. Zgomotul nu face altceva decat sa-mi acopere vinovatia ca nu ma regasesc in El.

Abia in liniste sufletul meu respira. Sufletul meu e insa deseori bolnav pentru ca nu respira regulat.

Zgomotul nu ne ofera decat siguranta ca existam. Zgomotul este ecoul nevoii noastre de a sti ca existam. Insa nu este decat un ecou.

Am nevoie de liniste! Avem nevoie de liniste!

Lumea merge in directia umplerii oricarui gol sonor. Televiziunea, radioul, muzica, pana si gandirea nu se mai realizeaza in liniste. Gandim vorbind si astfel sarim peste actul cugetarii in liniste.

Da, cred ca linistea ne obliga sa gandim fara vorbe. Galagia ne transforma in consumatori. Linistea ne face producatori de ganduri.

Ma cheama galagia legitima! Ea intotdeauna se legitimeaza. Serios! Ea intotdeauna are o logica (in contextul societatii actuale).

Ma duc… sa ascult zgomote (legitime).

Cu dumnezeu in geamantan [prin lume...]

2008-07-31T17:53:00.004+03:00

Ma preocupa in ultima vreme o problematica, foarte interesanta as zice, si anume problematica romanilor care au fugit sau plecat din tara si care dupa cateva generatii prezinta probleme de adaptare. Ma refer aici indeosebi la romani penticostali care au trecut granita cu dumnezeu in geamantan. Acum se trezesc ca dumnezeul lor este asa de greu de inteles si asa de greu de adaptat. Ca sa se dovedeasca dar buni romani penticostali ei improvizeaza. Vorbesc despre penticostali pentru ca sunt unul dintre ei dar pot confirma tot din proprie experienta ca ceea ce spun se aplica ca o manusa atat baptistilor cat si celorlalte culte evanghelice. Cum improvizeaza romanii penticostali? In loc sa se adapteze mediului si nu numai, ci si cerintelor copiilor lor, acestia (romanii) adapteaza mediul in care sunt la ceea ce credeau ei despre dumnezeu acum cateva generatii.

Romanii penticostali ar trebui sa se simta vinovati ca incet dar sigur (uneori chiar rapid si sigur) isi indeparteaza copiii de biserica si de adevaratul Dumnezeu. Argumentul acesta insa nu e cel mai puternic sau convingator. Mai mult ca sigur ca oamenii despre care scriu nu vor citi aceste randuri dar in cazul in care le vor citi vor afla ca si eu ca si ei imi pun problema aceasta a copiilor lor.

Sa vorbim insa si despre alte lucruri care ma fac sa cred ca romanasii nostrii penticostali au trecut fraudulos un dumnezeu prea mic in geamantan.

Geamantanul nostru e prea mic ca sa incapa un dumnezeu de care am avea nevoie. Pentru ca nu puteam lua continutul, fiind prea voluminos pentru bagajul nostru, am luat numai formele, traditiile si siguranta ca acestea sunt destul.

Blestemat fie geamantanul nostru. Prea mic pentru un Dumnezeu asa de mare si prea mare pentru un dumnezeu asa de mic cum e cel in care credem noi uneori.

12.06.07

Inevitabil este ca Dumnezeu sa fie subiectiv limitat la propria noastra capacitate. Obiectiv insa nu e limitat de nimic. Cel mai dureros insa este cand nu numai ca il limitam la capacitatea noastra de intelegere ci il limitam si mai mult, si anume il limitam la mediul in care traim si la ceea ce am vrea noi ca El sa fie.

Este clar ca Dumnezeul in care noi vrem sa credem nu incape in nici un geamantan insa dumnezeul in care efectiv credem este unul ciopartit de putere si limitat. Limitat la ceea ce gandim noi ca ar fi corect si bine pentru El a faca. Ironia este ca El ne-a avertizat ca lucreaza cand intr-un fel cand intr-altul. Asta inseamna ca nu il putem cuprinde in formule care sa se aplice universal. Putem cel mult sa ii observam conditiile de existenta: bunatate, dreptate, mila, intelepciune etc. Pun etc. pentru a nu cadea in capcana de a incerca sa ii enumar toate atributele.

Am ales simbolul geamantanului poate dintr-un respect exagerat pentru cei care au venit in strainatate, mai ales romanii penticostali. Adevarul este ca majoritatea covarsitoare nu a venit cu nici un geamantan ci doar cu o ranita sau cu o legatura de haine si alimente. Unde sa il mai bagi pe Dumnezeu? In inima? In inima cat un purece din cauza fricii ca ne vor prinde soldatii de pe frontiere? Poate. I-ar fi placut acolo si sunt sigur ca ar fi largit-o cumva. In minte? Nu se observa prea mult pentru ca respingem orice argument, fie el si biblic, care ne zdruncina temelia gandirii noastre romano-penticostalo-preistorica.

18.01.2008

Ce e de facut? Sa-l mutam pe Dumnezeu din gemanatanul prafuit al trecerii noastre frauduloase intr-o inima noua este o solutie, dar cat de usoara este solutia aceasta? Cred ca suntem capabili de astfel de sacrificii, desi in realitate nu e un sacrificiu ci o onoare. Daca romanii penticostali au fost capabili sa treaca granita fie legal, fie ilegal, si sa isi asume riscul trairii intr-o alta cultura, inseamna ca ei sunt in stare si sa se schimbe prin puterea cerului. Problema adevarata este daca vrem cu adevarat. Vrem de pe buze dar inima noastra nu mai vrea. Si inima noastra nu ne mai apartine ci ea aprtine altor lucruri. Asa ca hai sa ne rascumparam inima din ghearele gandirii pragmatico-penticostale si sa o dam Dumnezeului care nu poate sa incapa in niciun geamantan si nici macar in portbagajul vreunei masini incapatoare.

Poate ca va continua…

Small-talk vs. Smart-Talk

2008-07-08T14:05:00.001+03:00

Cum sa eviti small-talk si sa faci smart-talk!

evita intrebarile stereotipice – iti aduc numai raspunsuri stereotipice! O intrebare de genul “Ce mai faci?” iti va aduce un raspuns de genul “Bine”. E adevarat ca nu multi vor sa stie cu adevarat ce mai facem si la fel de putini vor sa arate cu adevarat cum se simt, asa ca ne ascundem in spatele unor intrebari si raspunsuri stereotipice. Daca vrei sa se realizeze o legatura intre tine si partenerul de discutie evita acest fel de intrebari.
porneste de ”la egal la egal, amical” – vei alunga tensiunea din partea ta cat si din partea interlocutorului tau. E absolut normal sa existe diferente intre cei doi parteneri de discutie, insa aceste diferente nu trebuie scoase in evidenta. Ele vor iesi singure in evidenta. Daca esti superior persoanei cu care vorbesti atunci trebuie sa mentii un anumit standard, uneori incomod, de discutie. Daca esti inferior persoanei cu care discuti si vei porni cu atitudinea aceasta in conversatie, ai sanse ca relatia voastra sa ramana aceeiasi, chiar daca, la un moment dat, cel inferior devine superior celui anterior superior.
arata ceea ce esti nu ceea ce vrei sa fi (“fii tu insuti!”) – poate ca numai la inverviuri pentru joburi ar trebui sa facem asta. In alte situatii, in masura in care relatia cu interlocutorul va avansa, ne va fi tot mai greu sa traim la inaltimea “neadevarului inocent” sustinut la inceputul relatiei amicale.
incearca constient sa eviti discutia de curtoazie daca vrei sa cladesti o relatie de prietenie – e un efort, este adevarat, dar acest efort va va fi rasplatit. Toti simt cand se face small-talk: atat cei ce il fac cat si cei care participa la el. Cine face small-talk nu este intotdeauna mai precaut ci este mai fricos. Una este sa fi precaut si sa nu dezvalui totul despre tine, alta este sa fi fricos si sa fi mereu gata sa fi atacat. “Atacuri” vor veni, asta este sigur, insa daca traim cu frica aceasta in san atunci nu vom fi smart-talkers ci small-talkers.
nu fi o oglinda – nu repeta tot ceea ce spune celalalt (nici macar cu alte cuvinte). Fii original! Poti sa fi original! Oricat de ciudat ar suna lucrul acesta, incearca sa porti o discutie si nu fi o oglinda a celuilalt, in care el se observa. Acest lucru nu va aduce nimic evolutiei unei amicitii.

Ce ati mai adauga acestor idei? Este interesant sa evitam small-talk-ul si sa promovam smart-talk-ul sau small-talk-ul este un element necesar relationarii noastre cu ceilalti?

Poti adauga comentariile tale!

Acuzatorilor mei .... multumesc!

2008-07-04T15:02:00.001+03:00

Recent am fost acuzat (iar acesta pare un cuvant frumos) ca sunt un teoretician, un bagator-de-vina si un irealist, in sensul de „in afara realitatii cotidiene“. Eram comparat cu unul de la coltul blocului care mananca seminte si este nemultumit ca vecinul vine cu plasele pline acasa.

Sincer sa fiu nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Acuzatorul imi reprosa ca sunt genul de om care vrea tot timpul sa isi inceapa o afacere si nu are curajul sa o faca. Poate ca aici are perfecta dreptate. Dar nu inteleg de unde si pana unde acest lucru este un aspect de condamnat. Negativ da, sa zicem, acest lucru subliniaza incapacitatea mea de a risca in domeniul acesta.

Ceea ce ma uimeste insa este faptul ca nereusind sau mai bine spus neincercand sa reusesc in domeniul acesta devin pentru acuzatorul meu un fel de paria al societatii. Ceea ce ma mira cel mai tare este ca aspectul economic, pecuniar al vietii devine determinant pentru calificarea unei persoane. E ca si cum o sa mor imbratisat de masina mea galbena si sport sau de celularul meu cu o gramada de features despre care nu am habar.

Ii sunt multumitor acestui, probabil nu unic, acuzator pentru palma realitatii, ce i-a ingaduit sa imi mangaie mintea. Am realizat ca ceea ce credeam eu despre realitate este cu mult depasit de ceea ce este realitatea. Spre exemplu daca am crezut ca sexul inainte de casatorie este un rezultat al presiunii societatii in care traim, aflu acum ca de fapt el este un dat, un lucru despre care aproape nimeni nu se mai intreaba si nimanui nu-i mai pasa. Bineinteles ca le pasa de un scriitorut ca si mine si de faptul ca eu nu sunt actual. Sunt deranjant probabil.

Daca as fi actual ori as fi ca si ceilalti ori as fi nebun. Intr-un fel sunt nebun dar nu in acel fel incat sa pot fi actual. Si nu sufar din cauza aceasta. Deloc. Nu simt ca as fi pierdut ceva ce imi va prelungi viata sau ma va face mai fericit dupa moarte. De fapt daca as suferi din cauza asta atunci as fi un idiot.

Am stat si m-am intrebat daca reactia mea, la acuzatiile aduse de acuzatorul meu, este o reactie de autoconservare, deci care mi-ar justifica pozitia actuala sau o reactie in adevaratul sens al cuvantului si anume un raspuns hotarat la o problema actuala.

Ce chestie, sa fiu definit de ceea ce am realizat financiar. Nici nu se putea ca cineva sa poata da un pumn „mai in aer“ decat aceasta acuzatie.

Si de unde aceasta tendinta de a ne defini (ma refer aici la noi ca si oameni, umanitate) prin ceea ce am realizat sau prin ceea ce realizam, din punct de vedere financiar. Nu cred ca traiesc in afara realitatii daca afirm ca suntem mai mult sau pentru altii mai putin decat ceea ce putem realiza sau chiar realizam in domeniul financiar.

Incercarea de a ne autodefini folosind astfel de elemente de comparatie este o incercare de a ne limita. Aceasta limitare nu este vizibila si nu cred ca nimeni nu ar respinge-o daca ar observa-o. Devenim cuantificabili (daca o exista cuvantul acesta) si usor de definit. Un numar. Un cont. O masina. O casa. O adunatura de lucruri. Ce autolimitare!

Suntem ca si oamenii vagabonzi care se lauda cu ceea ce au in caruciorul ce il imping in fiecare zi. O punga plina de coji, o haina ce am gasit-o in container, un radio stricat si multe cartoane dintre care unele cu publicitate la unele firme pe ele. Realizam oare ca si vagabonzii fac reclama la firme? Ciudat nu-i asa? Cam asa suntem si noi. Vagabonzi intr-o lume in care caruciorul nostru este masina noastra, cutia sub care dormim este casa noastra, restaurantul la care mancam este plasa plina de coji uscate de paine mucegaita, prietenii nostrii nu sunt altceva decat colegii nostri de dormit la focul banilor ce ii aruncam zi de zi ca sa ne incalzim.

Suntem virusati. Suntem virusati de boala vagabondului bogat. Traim in case, conducem masini si ne lasam definiti de ceea ce avem. Felicitari acuzatorului meu! M-a readus la realitate!

Multumesc tuturor celor care nu ma definesc folosind ceea ce am realizat pentru ca as primi de la unii laude iar de la altii invidie. Multumesc celorlalti pentru injectia realitatii pe care mi-au administat-o asa de prompt si fara menajamente. Multumesc tuturor vagabonzilor bogati care isi imping zi de zi caruciorul plin de coji si de cartoane si se lasa definiti de cat au sau nu au.

Va multumesc tuturor ca nu consumati tot aerul si pot sa respir si eu.

D.D.F.

Timpul ca apasare...

2008-07-04T11:34:00.002+03:00

Trecerea timpului si scurgerea lui nu ne lasa fara a ne afecta. Orice clipa isi pierde actualitatea. In acest sens ea trece. Dar odata trecuta ea se aseaza si apasa peste cel ce este prins in timp.

Toate clipele sunt prezente (in sensul opus absentei) dar numai una este si actuala. Si apasa, iar apasarea lor lasa dare pe cararea vietii noastre. De fapt aceasta apasare lasa o singura dara. Una inegal adanca.

Pe masura ce se aduna clipele/timpul peste cel ce le/il resimte, greutatea apasarii este tot mai mare. Aceasta apasare duce inspre adanc iar adancul isi are limita in adancimea mormantului nostru.

Nu vad viata ca un zbor si moartea ca pe o aterizare fortata sau ca pe o intoarcere. Vad viata ca pe o apasare a timpului, a clipelor prezente si a clipei actuale (deja trecute acum).

Timpul meu incet trece
Dara vietii se adanceste
Trecerea o apasa crescand
Finalul e l-adancimea unui mormant.

Clipa actuala m-apasa stiind
Clipele trecute se aduna devenind
Clipe prezente prin greutate
Apasand timpul sa intru-n-eternitate.

D.D.F.

Reactie si nu pozitie

2008-05-14T17:39:00.001+03:00

Noi, poetii si scriitori tineri, suntem o reactie si nu o pozitie.

Ma aflu in pozitia acelora despre care vorbesc, si recunosc, nu o fac cu placere. Ne lipseste ceva iar acel ceva este un fel de coloana vertebrala, un os tare in jurul caruia sa ne construim toata structura inspiratiei noastre. Trebuie sa credem in ceva.

Oricat de puternica este reactia noastra, oricat de apreciata ar fi (si aici ma tem ca noi deseori ne apreciem in functie de aprecierea altora) ea depinde de elementul la care a reactionat. Reactia are o putere parazitara.

Noi reactionam la lipsa de substanta in politica sau la lipsa unei directii clare in literatura romaneasca. Nu suntem insa decat o reactie. Reactia noastra trebuie sa isi aibe bazele in ceea ce credem nu in ceea ce cred altii. Reactia noastra trebuie sa fie un rezultat al ceea ce suntem si credem.

Avem nevoie de o directie clara, de un drum diferit. Reactia este intr-adevar diferita de elementul la care reactioneza dar este paralela cu el (si de sens opus). Noi ne dezvoltam in paralel cu elementul pe care il contrazicem. Vibratia artei noastre nu este decat un ecou al unei lipse. Poate viata a ceea ce scriem trebuie sa fie un ecou al unei credinte sigure in ceva.

Pana la urma in ce credem noi, artistii tineri? In schimbare mi se raspunde cel mai adesea. Schimbarea e ceva dinamic (si la moda acum) iar in contextul unei baze pentru ceea ce scriem, este ceva nesigur. Daca scriem doar de dragul schimbarii sau de dragul de a fi de sens opus unora nu facem decat sa ne dinamitam baza de care avem atat nevoie.

Odata ce lucrul la care reactionam dispare, disparem si noi ca artisti. Trebuie sa existam si fara puterea pe care o parazitam de la gazda noastra, societatea dezorientata si fara scop.

Acum putem scrie orice pentru ca ne gasim admiratori undeva. Unde sunt visele unui scriitor tanar care doreste sa devina cunoscut universal. NU trebuie sa scriem pentru ca in cele din urma sa ne citeasca bunica sau matusa. Am imresia ca publicam doar pentru a ne satisface amorul propriu si pentru a ne crea o imagine de deosebiti in societate. De fapt ne publicam singuri folosindu-ne mai ales de internet si de bloguri sau de edituri care ar publice orice. Daca facem acest lucru nu facem decat sa subliniem criza in care ne aflam, o criza a identitatii. Da, asta e! Ca artisti tineri, traim mai mult ca oricare generatie o criza acuta a identitatii.

Ce e de facut? Avem nevoie de mentori? Poate ca da, dar de unde, acum cand o societate literara putenica nu mai exista. Nu mai avem varfuri spre care sa tindem. Din pacate.

Trebuie sa ne oprim si ne intrebam in ce credem. In ce credem? E aceasta credinta capabila sa ne duca mai departe sau nu? Daca nu, atunci trebuie sa ne gasim o baza puternica pe care sa putem construi.

Daca ne comportam doar ca o reactie la ceea ce se vede sau se intampla nu vom prea puternici, iar vitalitatea noastra va depinde de altceva sau altcineva. Doar de dragul de a fi diferiti nu putem sa creem o societate literara tanara puternica.

Desi ni se ofera posibilitatea sa ne cunoastem mai bine nu o facem. Blestemul tehnicii actuale este ca ne vinde minciuna apropierii cand de fapt noi ne indepartam mai mult unul de altul.

Haideti sa strangem randurile si sa fim pur si simplu. Sa nu mai fim o reactie ci sa credem in ceva care ne va putea ajuta sa devenim.

Pendulul

2008-05-14T17:26:00.005+03:00

Pendulul penduleaza pierzandu-si propria umbra
Intr-o cautare necontenita dupa propria-i esenta.

Desi strabate acelasi spatiu in miscarea sa
El este altundeva pentru ca si pamantul se misca.

Oricat de mult ar tanji dupa regasirea-i
Nu se va cunoaste decat cand se va opri

Si va disparea din spatiul si timpul ce-l (stra)bate.

DeDuFe
Viena 12/12/07

Gandurile unui nebun catre ceilalti (0)

2008-05-14T17:17:00.010+03:00

http://www.wendyswizardofoz.com/hang2.gif

Astazi m-au spanzurat cu proprile-mi cuvinte. Aceasta funie fantastica era deloc moale, aspra era ea. Invatatura de minte sa nu mai folosesc cuvinte ne-moi. Dar la ce-mi ajuta invatatura de minte? Oricum o sa mor. De cuvintele mele. Si ce-ar fi fost daca nu erau aspre? Tot funie de spanzuratoare faceau cu ele sau ma-nfosurau pana ma asfixiam?
Cand o sa in-viu o sa va spun cateva. Ca sa va dau de lucru cu impletitul... funiei pentru a ma spanzura din nou. Imi place sportul acesta.
Cred ca daca as fi vorbit mai mult funia era mai lunga. Deci nu am vorbit destul. Sau daca vorbeam prea mult poate mai spanzurau pe cineva alaturi de mine. Da, trebuia sa vorbesc mai mult. Ma simt singur aici atarnand intre cer si pamant, mai aproape de cer decat de pamant.
Vantul asta. Nu ma lasa sa stau nemiscat si sa mor in liniste. Ma tot da intr-o parte si intr-alta. Nu mai am nici un punct fix. As fi vrut sa mor cu ce va in minte. Cu o imagine fixa. Acum o sa mor cu ameteala asta-n cap. Opriti vantul. Sau nu!
Vantul ma misca dintr-o parte intr-alta. Acum sunt un pendul aproape viu, intre acolo si aici. Masor secundele prin miscare in funia cuvintelor mele. Ma strange tot mai tare si pendulul trupului meu se misca tot mai incet.
Oare acolo n-o sa mai fie timp? Cand voi sti sa ma trezesc? Sau cand sa ma duc la culcare? Vantul bate incetisor. Mirosul mortii ma amorteste. Sunt ametit si mor fara sa sufar. De propriile-mi cuvinte.
Unde sunt? A, tot aici. Oare cand o sa mor? Vantul nu mai bate. S-a oprit. Nu stiu de cand. Trebuia sa ma duc. Am uitat cu desavarsire. Astazi trebuia sa ma intalnesc cu cineva. Dar mi s-a spus ca a murit de cateva zile. Ce pacat. I-as fi spus cum e sa mori.
Adio vant.
asa gandit-a nebunul catre ceilalti

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (5)

2008-05-14T17:12:00.003+03:00

Am impresia ca voi credeti ca sunt nebun. Vreau sa va alung orice teama. Nu sunt nebun, sufar de o boala care ma face curios voua. Si sunt asa de fericit sa fiu cu voi si sa ma intrebati si eu sa va raspund uneori. Nu sunt nebun.

Imi plac lucrurile clare si dupa care sa nu ma ascund. Deci o sa spun adevarul: nu sunt nebun. Dar cu ce sa ma compar ca sa ma credeti ca nu sunt nebun? Ce ar putea sa fie punctul acela care ma va face sa ma credeti? De ce sa ma prind si cu ce sa ma compar ca sa vedeti ca nu sunt nebun? Nu prea am de ce. Totul este asa de ne-absolut.

Dar asta inseamna ca pot sa fiu si nebun si ne-nebun in acelasi timp. Ah, nu am rezolvat nimic. Totusi daca as folosi o imagine din trecut in care credeati toti, poate o sa ma credeti. Nu stiu. Am observat ca trecutul este ceva despre care se vorbeste numai cu cei cu adevarat nebuni. Atunci nu o sa ma folosesc de trecut. In fond, nu sunt nebun. Poate ca pot va arat ca gandurile mele nu fac rau nimanui. Poate doar mie. Dar nu sunt nebun. Imi puteti citi gandurile? Cred ca da, din moment ce acum pareti toti mirati cand va uitati la mine. Sau nu? Arat pentru voi ca un nebun? Cum arata oare un nebun pentru voi?

Ce trebuie sa fac sa fiu normal? Sa vorbesc ca voi? O fac deja. Sa ma misc ca voi? O fac deja. Sa ma imbrac ca voi. Sigur. Sa gandesc ca voi? Nu stiu cum ganditi dar pot sa ma uit la ce faceti pentru din ganduri se nasc fapte. Da, o sa fiu si mai mult ca voi. Desi faptele voastre sunt asa de greu de interpretat si greu de urmarit o sa le gasesc punctul de sprijin. Sper.

Nu sunt nebun. Ce pereti frumosi aici unde locuiesc. Sunt foarte curati si albi, albi ca zapada copilariei mele.

Unde eram? Vreau sa fiu ca voi. Ce trebuie sa fac? Sa nu mai fiu ca mine? Sa ma neg si sa ma conving ca gandesc gresit. Am mai incercat si de atunci cred ca ma credeti nebun. Dar de acum o sa ma prefac in voi. O sa devin un tu si un voi mai bun. Iar aceasta transformare nu o va mai observa nimeni. Chiar nimeni? Dar oare voi nu aveti prieteni? Oare nu ar trebui sa am si eu un prieten caruia sa ii dau gandurile mele. Da, am sa imi caut un prieten.

Ce frumos este copacul ce il vad prin chenarul ferestrei. Am sa-I cer prietenia. Copacule! Copacule! Nu ma aude. Nu ma aude nimeni. O sa il rog sa-mi fie prieten cand o sa mai ies prin curte. Trebuie sa stie multe pentru ca multi se aseaza in jurul lui. O sa am un prieten si lui o sa ii dau gandurile mele.

Mi-e somn. Dar nu uitati- nu sunt nebun. Nu am fost niciodata. Dar uneori ma simt asa de diferit de voi dar vreau sa fiu ca voi. Voi sunteti deosebiti.

Asa gandit-a nebunul catre ceilalti.

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (7)

2008-05-14T17:08:00.003+03:00

Astazi m-am gandit la familia mea. La mama si tata si fratii mei. Ceilalti au ras de mine. Nu am inteles de ce dar i-am intrebat. Mi-au raspuns ca familia mea nu este de fapt o familie si ca nimeni nu trebuia sa se nasca in aceasta asa zisa familie. Nu mai inteleg. Oare o familie nu este conceputa sa protejeze dragostea sotilor si spre conceperea copiilor.

Mi-au spus ca nu au mai ras asa de bine demult. Familia este ceva ce de mult am uitat, mi-au mai spus ei. Putem sa facem copii si fara sa ne numim famile. Putem sa ne iubim si fara sa avem o familie. Familie este pentru ei doar un cuvant din basmele ce le povesteau bunicii.

Eu ma jucam cu tata cand eram mic. Mama gatea pentru noi. Fratii mei nu erau din alte relatii. Poate d-aia sunt ceilalti asa de dezvoltati: pentru ca au avut fratii atat de diferiti de ei si au invatat unul de la altul. Ceilalti nu au tata? Sau mama? Ei imi spun ca da, cineva i-a ingrijit si i-a crescut si la fel isi vor face si ei datoria fata de societate. Sunt si cursuri pentru a fi un bun crescator de oameni. Si pe deasupra sunt si bine platiti.

Crescatori de oameni. Asta trebuie sa fiu. Asa voi fi ca ei. Sa imi dea si mie un ou de om sa il cresc. Il voi ingriji si ma voi juca cu el si voi avea grija sa nu se sparga. Iar cane ma voi satura sama joc cu el il voi pune sa doarma. Ce frumos poate sa fie!

Voi fi ca voi. Vreau sa fiu un crescator de oameni. Ii voi hrani cu hrana speciala si ii voi plimba prin parc tot la doua zile. O sa respire aerul libertatii si vor deveni si ei ca ceilalti. Ma voi inscrie pe lista crescatorilor de oameni.

Nu ii voi inchide in casa si ii voi lasa sa alerge prin curte. Cu lant lung. Vor fi asa de fericiti. Se vor bucura de frumusetea cerului albastru si vor simti ca apartin casei de care sunt legati. Voi cobori de fiecare data cand li se va incurca lantul si ii voi avertiza sa nu mai incerce sa iese din perimetrul normal. Ii voi ajuta sa devina puternici.

Si cand vor fi mari vor purta urma lantului pe gat ca semn al copilariei fericite ce-au avut-o. Sigur ma vor accepta ca crescator de caini… de oameni de fapt.

Abia astept sa vad din nou cerul. Dar nu inainte de a primi bomboanele ce ma ajuta sa vad mai multe ceruri, mai multe spitale si mai multi nebuni ca mine.

Voi fi crescator de oameni.

Asa gandit-a nebunul catre ceilalti.

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (2)

2008-05-14T17:07:00.002+03:00

M-au lasat din nou pe strazile orasului. Mi-au pus un semn insa, sa fiu recunoscut. Vroiam sa fiu ca ei dar ei nu ma lasa. De fiecare data cand sunt recunoscut ma simt diferit de ceilalti. Eu nu trec pe culoarea rosie.

Incerca sa imi explice cineva de ce le este frica de mine. Mi-au spus ca tot ceea ce gandesc ei este perfect si ca ei nu cred ca altcineva poate sa fie fericit altcumva. Cred ca de aceea m-au oprit sa nu le mai spun ca sunt fericit daca ma lasa sa traiesc ca inainte. Ma simt iubit de natura.

Oamenii sunt foarte amabili cu mine. Imi vorbesc si ma asculta. De mult nu am mai fost ascultat. M-au lasat singur dar mi-au promis ca vor asculta ingregistrarea cu mine. Sunt foarte ocupati si nu vroiam sa ii deranjez si m-am bucurat sa ma asculte cand au timp. Si eu pot face doua lucruri in acelasi timp.

Umblu demult pe strazi si ma simt diferit inca. De ce nu pot sa fiu ca ei? Ce imi lipseste? Voi face orice numai sa fiu acceptat. Voi renunta la mine insumi daca trebuie.

Mi-e asa de cald. Am primit haine de la ceilalti. De firma. Cateodata ma lasa sa intru in locurile lor speciale. Toti sunt imbracati la fel. Adica nu cu aceleasi haine dar au aceleasi semne. Cred ca ii ajute sa se regaseasca mai usor. Poate se pierd si sunt recunoscuti dupe acele semne. Imi place la oameni. Si eu port pantaloni crosetati de bunica cateodata.

Ei spun ca incep sa imi revin. Sunt asa de diferit acum dupa ca sunt aproape de-al lor. Ma imbrac ca ei si vorbesc ca ei, chiar mananc ca ei. Cred ca o sa va placa sa mancati ca ei. Ei nu vorbesc cand mananca. Ei mananca repede, nu ca noi. La noi e asa de plictisitor, spun ei. Ce pot sa fac, trebuie sa le dau dreptate daca vreau sa devin ca ei. Eu vorbeam cand mancam.

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (1)

2008-05-14T17:06:00.001+03:00

Va scrie nebunul din orasul normalilor.

Umblam printre oameni, ca unul oarecare, pana m-au prins. M-au intrebat de ce sunt nebun si de ce nu sunt ca ei si de ce nu port masti.

Va scrie nebunul din cetatea normalilor.

Pana la urma m-au prins cu vorbe si m-au legat cu sfori. Ce durere. Si nebunii simt durerea.

-De ce mergi invers, m-au intrebat ei.

-Cum altcumva sa merg, le-am raspuns eu, decat cum m-au invatat ai mei.

-Saracii de ei, am auzit printre acei oameni. Asa deci? Si-ai tai sunt nebuni?

M-au purtat pe strazi sa ma vada toti. Sa stiti ca mic fiind, am mers la circ, si ma intrebam, pesemne tot din cauza nebuniei, cum se simt animalele sa se tot uite altii la ele.

Strigau ceva foarte ciudat pentru mine: „Victorie asupra istoriei, victorie asupra memoriei“. O faceau ca si cum se bucurau ca uitau ce-a fost ieri si chiar azi. Eu, nebunul, am mancat azi prea fierbinte. Maine o sa incalzesc mancarea mai putin.

Mi-au strambat picioarele ca sa nu mai merg invers. Ce bucuros am fost. Mi-am adus aminte de tiganii ce cerseau si intorceau picioarele propriilor lor copii. Asa voi putea si eu sa ii inteleg. O faceau de fapt sa ii ajute, sa devina de-al lor, normal.

Nu am vorbit mult. Numai cateva cuvinte, poate propozitii. Mi-au spus ca nu e bine sa vorbesc pentru ca obosesc repede. Ei mi-au spus ca ei nu mai vorbesc demult unul cu altul. Ei gandesc.

Mi-au scos ochii. Mi-au zis ca oricum nu am nevoie de ei in lumea asta larga. Desi e totul colorat totul e numai alt si negru. Ce pot sa fac? Eu sunt un nebun, vreau doar sa umblu printre oameni. Dar nu ma lasa.

Nebunii sunt o amenitare pentru ei. Trebuie sa ma inchida pentru moment. Ce frumos. O sa am prieteni acolo. Si o sa vorbim despre stele si despre luna. Poate despre absoluturi si despre altceva.

Ah, am uitat! S-au speriat de mine cand m-au vazut pe strazi. Eram prea diferit imbracat si ma miscam invers. Dar nu i-am vazut. Ati uitat? Mi-au luat ochii. Dar ma simt asa de bine. Acum stiu ca ei imi vor face bine si ma vor face ce ei.

Ce mult imi doresc sa am o familie si in fiecare zi sa nu ne vedem. Ca doar nu avem ochi. Si ce momente frumoase vor fi cand eu si sotia mea o sa intoarcem primul picior al copilului nostru. Vor fi momente de neuitat.

Dar acum trebuie sa stau cu ceialalti. Ce ziduri albe si inalte aici. Nu ma mai viziteaza nimeni.

Va scrie nebunul din orasul normalilor. Vreau si eu sa fiu ca ei. Sa imi iubesc copiii in bataie si sa transmit ura mea mai departe. Si sa vorbim nimicuri si sa ne uitam in oglinda. Sa ne facem multe poze. De fapt asta trebuie sa invat mai bine. Nu pot sa rad inca la comanda. Dar voi reusi. Ma voi integra si voi deveni si eu un om model.

Nu mai sunt nebun?

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (4)

2008-05-14T17:01:00.002+03:00

Nu stiu de ce dar de mic mi-a placut sa merg pe bicicleta. Din cand in cand mai merg si astazi. Cei din jur imi spun ca nu e sanatos pentru starea in care sunt.

Ma simteam asa de liber cand mergeam cu bicicleta. Treceam deseori pe langa oameni mergand pe jos si ii salutam iar ei ma salutau inapoi. Nimanui nu-i era frica de mine. Erau si altii care mergeau pe bicicleta si nu rar ma intreceau. Nu faceam caz din treaba asta. Pedalam mai repede si uneori ii ajungeam. Alteori nu.

Aerul imi intra asa rapid pe nari incat nici nu mai aveam timp sa simt fiecare miros in parte. Treceam pe langa unii, altii treceau pe langa mine.

Uneori am voie sa ma mai dau cu bicicleta. Bicicletele de azi sunt diferite de acelea de atunci. Se spune ca sunt mai sigure. Ma bucur.

Mi-e greu sa pedalez. Au pus tot felul de sarme pe mine. Devine din ce in ce mai greu si nu ma mai intrece nimeni. Toti se uita la mine. Cred ca le place cum pedalez. Totdeauna se uitau oamenii la mine. Tot mai greu sa pedalez. Transpir. Nu stiu ce se intampla cu mine.

Acum pot insa simti fiecare miros. Sunt fericit. Atunci nu reuseam sa simt pentru ca pedalam prea repede. Treceam prea repede pe langa flori si pe langa grau si iarba proaspata. Astazi pot in sfarsit sa pedalez si sa simt mirosul.

E asa de intepator si ma face sa ma trezesc. Deci asa mirosau florile. Si iarba verde. Si graul. Nu stiu daca nu se simte si mirosul transpiratiei mele. Parca atunci nu il simteam. Dar ei imi apun ca e bine. Si ma bucur sa stiu ce e bine.

Sunt aici si pedalez. Mi-a placut dintotdeauna sa merg pe bicicleta. Parca pe asta noua nici nu trebuie sa imi tin echilibrul. Parca nici nu se misca. Dar pot sa simt mirosul. Inainte nu puteam. Pedalez si nu vad cum imi fuge pamantul sub roata rotindu-se. Deci asa arata pamantul. Arata steril si curat si dezinfectat. Ce frumos trebuie sa fi fost si atunci daca astazi e asa de deosebit.

Pedalez mai repede dar cei de langa mine nu se mai indeparteaza ca altadata. Parca nu ma misc deloc. Tot imi spun ca imi merge bine. Si sarmele astea pe mine. Parca as fi legat. Si ei spun ca imi merge bine.

Sunt fericit. Nu m-am mai dat de mult cu bicicleta. Sunt bine imi spun ei. Dar eu vreau sa nu ii mai vad. Imi place de ei dar vreau sa nu ii mai vad. Vreau sa ma misc. Vreau sa cad. Vreau sa ma lovesc si sa fie bine.

Totul e mai bine. Pamantul e de un verde albastrui aici in spital iar bicicleta nu vrea sa se miste din loc. Sarmele astea ma tin legat dar simt mirosul. Da, asa trebuie sa fi fost si atunci. Un miros atat de minunat intepator care ma tine treaz.

Asa gandit-a el, nebunul, catre ceilalti

DeDuFe

Gandurile unui nebun catre ceilalti (8)

2008-05-14T16:43:00.003+03:00

De multe zile ma misc si nu reusesc sa ma deplasez. Miscarile mele se realizeaza parca intr-un plan clar si delimitat.

Privesc peretii camerei mele si ma intreb cat de mult si-ar dori altii sa aiba o astfel de camera, o camera din care sa nu poata iesi. Nu cred ca sunt putini aceia care si-ar dori ca totul sa inceapa si sa se termina intr-un punct. Nu cred ca, atata timp cat nu le este greu si nu sunt impinsi din exterior, vor dori vreodata sa razbata prin zidurile camerei lor.

Stau si privesc zidurile frumos colorate ale camerei mele si ma uimesc pe mine insumi descoperind picturi in zugraveala alba. Am descoperit in zugraveala alba tot ceea ce am nevoie: prieteni, dusmani, munti si flori si am descoperit si pe un dumnezeu, un dumnezeu pufos di care ocupa cel mai fumos loc din camera, coltul din dreapta sus de pe zidul de nord.

Cand ma gandesc unde este Nordul trebuie doar sa il gasesc pe acest dumnezeu acolo.

Doctorii mi-au prescis un medicament nou. Acesta ma ajuta sa dau dimensiuni noi planului meu dar odata iesit de sub efectul medicamentului totul redevine plat si limitat. Cu acest medicament trec dincolo de linii si forme apasate si vad forme pline si spatii.

Trebuie sa va spun ca nu numai eu folosesc acest medicament. Toti de pe aici sunt sub influneta acestuia. Pana si doctorii. Mai ales ei. Mi l-au dat ca sa ii faca o favoare dar parca acum ma simt mai singur alaturi de munti si florile din acest nou spatiu.

Uneori stau pus si simplu si ma holbez la acest medicament. Nici macar nu il iau dar parca isi face efectul. Ma scoate din lumea mea bidemsionala si ma duce in lume fara dimensiuni. Ciar si asa resimt efectele sale foarte puternice. Acolo, in lumea aceea noua, nu trebuie sa fi nimeni ca sa fi un nimeni si nu trebuie sa nu fi cineva ca sa nu fi bagat in seama. In lumea aceea totul e altfel. Eu sunt altfel. Toti sunt altfel. Pana si dumnezeu este altfel. Toti vorbesc de el si il trimit de la unul la altul pana cand undeva pe acest drum se pierde, se pierde si nimeni nu mai stiu unde e.

Daca se pierde dumnezeu nimeni nu se supara. Ba uneori e si o moda sa il pierzi, pentru ca in momentul in care il pierzi poti sa iti faci altul pentru ca tu controloezi toata lumea ta. Si fiecare isi controleza propria lume. Toti traiesc in lumi mari si diferite. Dar se vad, se aud si se cunosc.

Astazi am luat doua medicamente de acest fel. Mi-e rau. La toti le este rau. Astazi nu m-am ridicat deasupra tuturor sa vad ci astazi am fost aruncat sub toti ca sa simt si sa aud dar sa nu mai vad. Am luat doua pastile. Nu am mai vazut totul ci am fost sub totul, chiar si sub mine. Am fost sub mine si mi-am vazut spatele si ceafa ... si nu mi-au placut.

21/04/08 DeDuFe

Intalniri astrale

2008-04-30T13:46:00.001+03:00

Ciocnirea sferelor reverbereaza-n miracol…

Ecoul intalnirii ne-umane apasa asa de rezolut.

Miscarile aleatorii ale astrelor devin oracol

Ale timpului improbabil ce inca n-a trecut.

Privim neinitiati la acest preventiv spectacol,

Singurul lucru ce-l putem spera e iluminarea,

Ratiunea credincioasa nu se mai pune obstacol

Tuturor celor ce cauta in negare scaparea.

Ce poate prevesti aceasta inedita tatonare

Decat vestea trista a unei neplaceri cronice

Si nemultumirea cu existenta de valori bipolare

In lumea-nfometata dupa rusinoase imondice.

Lumi paralele

2008-04-25T13:50:00.002+03:00

Afara e soare
Si pasari zboara lin pe bolta albastra.
Aici este ploaie
Si fantome de umbre sa miscam nu ne lasa.

Afara e liniste
Raze solare ne-aluneca pe tample.
Aici e restriste
Ne-asteptam [din clipa in clipa] la o rupere de nori sa se-ntample.

Afara e-un vis
Si curcubee se-ndoaie peste campuri fecunde,
Aici e-o traire
Ne-apleaca povara picaturilor [cr]ude.

Afara e altfel,
Pana si cerul si-ascunde limita sa
Aici e asa.
Ploaia nu se gandeste-a ne lasa.

Totul e ud, totul e putred... blestemata ploaia asta!

Litera

2008-04-23T20:37:00.000+03:00

Neexprimandu-ma ma exprim,

Mi-e frica de srangerea rece a literei.

As vrea sa zbor in continuare,

Mi-e frica de strangerea rece a literei.

Totusi valoarea-mi este data de aparenta ei,

Mi-e frica de strangerea rece a literei.

Mai bine as fi tacut si nu m-as fi speriat de mine,

Mi-a fost frica de stangerea rece a literei.

Am devenit prizonier al ermeticei litere.

Daca... atunci astept

2008-04-23T20:29:00.001+03:00

De cate ori as fi murit

Daca cuvintele lor ar fi fost sulite?

De cate ori as fi fost prost

Daca cuvintele lor ar fi fost adevarate?

De cate ori eu n-as mai fi fost

Daca dorintele lor s-ar fi implinit?

De cate ori n-as mai fi fost

Daca ce-ar fi putut fi ar fi?

De cate ori?

Veninul imi acreste rarunchii

Si imi intuneca mintea

M-aplec sub povara inventatelor fapte

Si-astept...

Inima-mi e pitita

Mintea-mi e-ncordata

Clipa trece...

Nu am fost facut sa mor

Nu sunt nestiutor

Si nu pot sa tac

Dar acum astept...

Astept izbavirea

Ridicarea-mi poverii

Sugerea veninului

Astept...

Renastere

2008-04-23T20:26:00.001+03:00

Ma ridic ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa,

Dar nu prin a mea vlaga sau vointa.

Nu... asa nu puteam intra din nou in fiinta.

Asist pana si eu acestui Miracol ce se-ntampla cu mine

Si-mi vad totul cum incet viata-i revine.

O putere nelamurita ce invinge clipele trecute,

Si da o noua invartire clipei prezente.

Nu sunt cu nimic raspunzator de acestea

dar acesta a fost visul cu care am murit.

Si acum...

Traiesc un vis real al unei vieti intoarse

Dintr-o cenusa ce-o putea lua vantul

Dar n-a luat-o...

Cineva a tinut-o-mpreuna si ia dat o noua...

VIATA.

Ma-nchin acelui Cineva pe care-l numesc tatal meu,

Care nu poate fi altCineva decat...

Odihneasca-se religia in pace!

2008-04-23T20:23:00.000+03:00

Odihneasca-se religia in pace!

Exista trei modalitati in care se vor dezvolta religiile majoritare si minoritare ale acestei lumi si anume: unificare, desfintare sau cadere in desuetudine. Parerea mea este ca oricare dintre aceste modalitati ar interveni ar avea acelsi efect: obtinerea unor forme care linistesc orice constiinta si chinuie orice suflet.

Sa le luam pe rand.

1. Unificarea:

Chiar se poate ajunge la unificarea tutror religiilor? Cred ca da! Despre religiile care nu au adepti multi nici nu are rost a se vorbi pentru ca se vor supune inevitabil unui val creat de decizia religiilor cu multi adepti.

As introduce aici putin conceptul arhicunoscut de GLOBALIZARE. Este un deziderat al multora, cu prea putini adversari. Problema acestui deziderat este ca va fi pus in practica eficient si total abia cand oamenii vor fi uniti nu numai prin ganduri cu iz financiar ci si printr-o legatura sufleteasca care ii va ajuta sa accepte mai usor anumite lucuri ce intervin inevitabil prin globalizare (chestiuni culturale prin acceptanta, chestiuni transculturale etc.). Multi sustin ca globalizarea nu are nici o legatura cu ecumenismul. As vrea totusi sa amintesc aici ca acceptanta, lucru indispenssabil promovarii globalizarii, este un efect al religiei. Pentru a avea acceptanta trebuie castigata reduta religiei.

Cum se va realiza totusi aceasta unificare?

Tinand cont de faptul ca fiecare religie are directii si principii clare, sau cel putin asa ar trebui, aceasta unificare a religiilor pare a fi imposibila. Da, in masura in care putinii care mai cunosc principiile propriei religii. Nu stiu daca este o copnspiratie in spate (nu vreau sa afirm nimic in acest sens) dar cred ca singura posibilitate de a unifica religiile este de a oferi posibilitatea tuturor, chiar a celor care sunt numai de forma adepti ai uni religii, posibilitatea de a determina daca doua sau mai multe religii s-ar unii. Ce credeti ca ar sustine unul care habar nu are de religie sau nu are habar de religia sa, unul care este bombardat zi de zi cu mesaje de genul ca toti sunt la fel, si toti urmaresc binele planetei noastre, toti avem aceleasi teluri si anume sa traim fericiti, ce creseti ca ar sustine un astfel de om cadn ar veni vorba de unificare? Cred ca e la mintea cocosului ca un astfel de om s-ar prponunta pozitiv. Cum ar putea sa il afecteze cu el o unificare a religiilor cand tot ceea ce face el este sa plateasca impozitul pentru religia sa. El poate sa voteze insa. El este desprins atat cultural cat si emotionat de cel care ar sti ceea ce inseamna o unificare, nevrand sa aiba de-a face cu el, fiind prea „radical“.

Intr-o societate asa zis democratica se va vota. Aproape toti vor vota in necunostinta de cauza dar vor vota ca o obligatie civica. Nu ca o obligatie de a-si sustine religia sau principiile ei ci ca o datorie civica. Polul importantei se muta de la religie la civic, incet si subtil.

Am afirmat anterior ca nu sunt adeptul teoriilor conspirationiste dar cum poate fi catalogata aceasta spalare de creier prin media, prin literatura si filosofie post-moderna si prin oameni ai religiei seculare. Ei afirma ca trebuie sa ne acceptam ca si cum asta ar insemna ca trebuie sa fim de acord unii cu altii si intr-un final sa facem parte din aceiasi organizatie. Acceptanta nu inseamna a fi de acord, asa cum prea multi din colegii mei scriitori afirma. Victime ale acestui gen de gandire sunt multi, prea multi.

Pentru a unii toate religiile ar trebui sa apara un “mantuitor” al acestei lumi, care sa rezolve toate problemele natiunilor si indivizilor imediat (nu in timp indelungat) si care sa pretinda ca unificarea religiilor este unica solutie spre atingerea fericirii si pacii mondiale. Asa ceva nu vad exclus, desi imi imaginez ca o asftel de persoana, pentru ca ar trebui sa fie o persoana si nu un duh sau un robot (pentru ca astfel de lucuri si-au pierdut capacitatea de mai face pe oameni sa creada in ele), o astfel de persoana ar trebui sa detina capacitati foarte speciale daca mi se permite asocierea aceasta de cuvinte.

2. Desfintarea:

Este oare desfintarea religiilor o solutie pentru rezolvarea problemelor aparute recent intre natiuni diverse? Este posibila desfintarea religiilor? Daca gandim practic, acest lucru s-a intamplat cu multe religii. Au un nume dar nu mai sunt religii. Nu mai au nici un efect asupra societatii si nici asupra individului in particular. Astfel de religii sunt numai pentru linistirea constiintei. Nimic mai mult.

Este posibila, este realizabila desfintarea tuturor religiilor? Pana si unificarea tuturor religiilor este un fel de desfintare a lor.

Sunt mai multe tipuri de oameni care ar desfinta religia.

Ma gandesc aici la pseudo-politicieni care nu vad in religie decat inca un obstacol in inplinirea unor deziderate economice. Acestia nu sunt adevaratii politicieni. Istoria ne confirma ca adevarati politicieni erau foarte religiosi. Pseudo-pliticienii sunt rezultatul timpului in care traim. Nici nu cred ca mai exista politicieni. Nici nu ar mai fi alesi. Un pseudo-politician preda acceptanta ca fiind cea mai importanta lectie de viata si pune mila pentru cei defavorizati pe o treapta foarte inalta.

Cred ca religiile ar putea fi desfintate dar numai printr-o dialectica inaccesibila noua inca si prin moartea tuturor celor care inca mai se simt legati de religie. Da, si acestia sunt o specie pe cale de disparitie.

O desfintare pe fata ar crea insa acum cred destul nelinisti sociale si inca multi s-a ridica impotriva ei.

3. Caderea in desuetudine

Mi-a luat ceva timp pana sa ma decid daca aceasta categorie este sustinuta de fapte si de mersul lucrurilor in ziua de azi. Am ajuns la concluzia ca aceasta categorie este cea mai probabila. Ea nu este nici desfintare si nici unificare ci pur si simplu uitare si introducere in cartea de istorie. Daca vom ajunge in situatia aceasta, vom ajunge sa acceptam toate religiile, sa facem parte dintr-una, sa nu ne deranjeze cand cineva ridica judecati de valoare despre ea si sa devenim, intr-un cuvant, insensibili la orice ar fi legat de religie.

Fie desfintare, die unificare, mai ales insa cadere in desuetudine, acest lucru inseamna deocamdata destabilizarea lumii noastre interioare. Noi traim inca bazati pe anumite principii ale anumitor religii. Si cred ca vom trai tot timpul.

Nu mai putem nega existenta acelui altceva in afara carnei si oaselor. Stiinta sustine ca mai exista ceva dincolo de aceste lucruri. Pentru a fi insa congruenti cu astfel de descoperiri trebuie sa mai credem intr-un anumit fel de religie. Insa nu prea mult si nici prea putin. Atat cat trebuie ca sa nu intram in contradicite cu ceea ce spune ratiunea.

Am ajuns sa nu mai putem contrazice ideea ce ar exista un suflet, deci trebuie sa ne construim un esafodaj care sa sustina acest lucru. Aceasta structura pe care o construim nu poate fi desfintarea religiilor si nici unificarea lor ci cred ca cea mai interesanta solutie in acest context ar fi caderea in desuetudine a religiei. Mai este undeva acolo, intr-un ungher, ceva care ne ajuta sa nu ne contrazicem pe noi insine.

Vom ajunge sa gandim ca religia nu este importanta ci este utila pentru atingerea unor stari realxante mai repede. Din obiect principal, religia devina accesorie.

Unificare, desfintare sau cadere in desuetudine duc insa la acelasi rezultat: omul nu mai are nici un for moral sau etic sau suprauman dupa care sa-si ghideze deciziile si valorile. Totul se va conforma parerii majoritatii si relativismului situatiei.

Religia ori va disparea ori isi va pierde din putere ori va intra in coma.

As vrea sa nu puneti semnul egal intre conducatorii de acum ai anumitor religii si religie. Asta nu ar face decat sa ne dorim sa dispara religia, condusa de niste oameni vandabili si comerciali.

Religia trebuie privita aici ca un set de valori si ca o harta ce ofera directii.

21.01.08

2008-04-23T20:00:00.000+03:00

Fratii mei,

Aud ca in partile unde luptati voi se duc lupte grele.

Noi ne luptam din greu, incercand sa penetram o portiune din frontul inamicului. Rezultatele actuale sunt incurajatoare. Luptam cu curaj.

Mai aud ca voi sunteti in pragul unor mari schimbari. Nu uitati ca intr-un razboi nu cei care castiga bataliile sunt castigatori ci cei care castiga razboiul.

Astept vesti!

Adrastos

16.01.08

2008-04-23T19:59:00.000+03:00

Dragii mei,

cum am putea trai fara speranta? Cum am putea trai fara credinta ca in viitor ar exista ceva mai bun? Cum ne-am mai convinge inima sa bata si plamanii sa respire fara speranta? Cum am mai putea da curaj celor care au nevoie de curaj? Cum am putea sa traim cum traim daca nu am spera? Cum am putea sa luptam pentru ceea ce luptam daca acest lucru pentru care luptam nu ar schimba lumea in bine?

Acest razboi va schimba lumea. O va schimba in ceva mai bun sau ceva mai rau. Insa speranta niciodata nu spera ceva mai rau ci spera ceva mai bun. Cel putin din perspectiva celor care spera. Noi pe front trebuie sa dam dovada de o speranta solidara si nu una solitara. Daca fiecare ar spera la binele lui atunci ne-a lipsi zvacnirea de inceput care misca intreg angrenajul razboiului. Noi trebuie sa dezvoltam in noi o speranta solidara. O speranta in care crede oricine. Un tel comun. O pasiune arzatoare in piept.

Cum altcumva am putea noi sa ne tinem putenici luptand impreuna. Speranta noastra strabate liniile inamice mai repede ca si glontul trimis de noi inspre inamic. Speranta noastra ajunge acolo unde noi inca nu am ajuns si ne trage cu ite nevazute spre intr-acolo. Ea este motorul care ne tine treji atunci cand nu am plecat capul de zile intregi, atunci cand nu am imbucat nimic gatit de luni de zile, atunci cand altii cad langa noi.

Noi nu luptam sa distrugem, noi luptam sa transformam o lume. Cred ca aceasta este diferenta dintre noi si ceilalti. Am vazut atatia inamici cazuti dar pe fata nimanuia nu am vazut ce vad pe fata celor dintre ai nostrii care cad sub gloante. Pana si moartea unora dintre ai nostrii il sperie pe inamic. De fapt cred ca moartea unora dintre noi este cea mai mare sperietoare pentru el, pentru inamic. Inamicul vede impregnat in figura si in ochii fiecarui soldat de-al nostru capacitatea de a merge pana la capat. Pana la ultimul.

Speranta ma tine respirand. Chiar si atunci cand propria-mi suflare imi devine singura tovarasa in clipele sau orele in care nu se trage, si atunci cand suflarea mea devine monotona si sacadata, ca o rafala, speranta ii da o noua insemnatate, una glorioasa. Am uitat acest cuvant, glorie. Noi luptam sa ajungem in glorie. Numai cine lupta poate cunoaste gloria adevarata.

Speranta este molipsitoare. Ea se intinde incet si ca o manta peste toti cei care ma inconjoara. Pentru dusmani suntem luptatori temuti insa pentru noi, eu pentru cel de langa mine, cel de langa mine pentru cel de langa el, noi suntem focul care tine faclia luptei vie, noi suntem cei care ne daruim sperantei inspre mai bine.

Pana si aceste randuri le scriu cu speranta ca totul ca fi bine. Si va fi bine. Chiar acum sper sa fiti vii. Sa fiti plini de speranta si voi. Putem sa fim in cel mai adanc transeu, in cea mai adanca criza de autoritate fata de soldati sau in cea mai mare controversa a psihicului nostru, dar daca apara un fir, fie el minuscul, un fir de speranta, privirea noastra nu va mai fi in jos, in noroi, ci va fi in sus, acolo unde ne vom ridica si vom pasi spre victorie.

Speranta vine sperand, spunandu-ti ca se poate si aducandu-ti aminte de momentele cand ai mai fost ajutat de ea. Nu traim in trecut dar el ne aduce aminte ca se poate si ca avem dreptul si obligatia sa speram si sa castigam.

Multumind cerului ca cel putin Iason mi-a dat un semn de viata, ma rog si ca Ilias sa traiasca si sa mai apuce sa spere…

Respirand mai mult decat fum de gloante,

Adrastos

15.01.08

2008-04-23T19:58:00.000+03:00

Pretiosii mei frati,

Draga Iason

Draga Ilias

Am ajuns la capatul puterilor noastre. Nici macar speranta pe care ne-o dadeau scrisorile celor dragi nu o mai avem. Putini dintre noi am mai primit vesti de la cei pe care ii iubim. Nu stim ce s-a intamplat cu ei si acest lucru ne adanceste si mai mult mizeria psihica in care suntem afundati.

Luptam mecanic. Stim pentru ce luptam dar zvonurile ce vin din tara ne uimesc. Ei nu mai stiu pentru ce luptam noi. Suntem singuri? Luptam in zadar? Cum vor fi priviti cei care vor mai avea sansa sa se intoarca acasa?

Realitatea pe care o traim aici este o realitate data, ori de ritmul gloantelor care cad peste noi in fiecare secunda, ori de ritmul inimii speriate si apasate de ne-speranta.

Idealul nostru este plin de noroiul prin care ne taram si de sangele celor pe care nici macar nu mai avem timp sa ii ingropam. Totul este real dar nu stiu cata realitate se mai ascunde in acest real. Idealul cu care am pornit atarna intre fiinta si nefiinta legat de un fir de speranta pe care o asteptam si credem in ea. Transeele nu ne mai pot da siguranta ce ne-o dadeau. Ne transformam intr-o sleahta de soldati fantoma care lupta pentru un ideal in care nimeni nu mai crede.

Dupa cum bine stiti (daca au mai ajuns la voi scrisorile mele) suntem separati de ceilalti. Suntem o grupa de guerila care primeste ordine dure si trebuie sa le duca la indeplinire, pregatind calea armatei mari. Ceea ce facem noi nu este usor din cel putin doua perspective: prima, daca suntem prinsi nu suntem salvati de nimeni pentru ca noi nu existam oficial, si a doua, daca repurtam victorii, noi nu suntem trimisi sa ne odihnim ci trebuie sa continuam. Noi luptam continuu. Am luptat fara zabava si asa vom continua, nu vrem insa sa ne desprindem de cei care ne sunt frati si care ne urmeaza. Vrem sa stim si sa se stie ca luptam impreuna.

Castigam teren. Suntem insa la capatul puterilor noastre. A lupta izolati este ca si cum luptam cu doi inamici: cu cel care ne-a atacat si cu noi insine. Nici nu vreau sa spun ce atragatoare arata pentru unii dezertarea.

Aici si acum totul este diferit. Sunt liderul acestei grupe de gherila dar autoritatea mea este deseori pusa la indoiala. Am suferit vazand delasarea si joaca cu care multi se complac. In primele zile am crezut ca e o modalitate de a te distanta de tensiunea luptei dar nu era asa. Adevarul este ca o lupta sustinuta si care dureaza mult erodeaza seriozitatea tintei pe care o avem. Nu am fost deci foarte usor acceptat cand am readus in fata tuturor telul nostru. Riscam sa ne construim un grup in care totul mergea sigur si dupa anumite reguli insa fara pasiune.

Va intreb pe voi, ce bucurie vom mai avea dupa castigarea luptei daca in timpul ei nu mai avem deloc pasiune? Suntem gata sa ne jertfim placerea de moment si siguranta exercitiilor noastre pentru a ne rededica unei pasiuni care pe termen lung ne va tine in viata mai usor decat un atac sau o aparare bine calculata?

Ma rog sa primiti macar aceste randuri. Si sper sa fiti … vii.

Adrastos

13.04.07

2008-04-23T19:55:00.000+03:00

Dragii mei frati,

Marsaluim inca. Am obosit. Cerul nu mai e asa de albastru ca si inainte. Nu stiu daca acesta este un semn al apropierii de locul bataliei. Totul pare lipsit de sens.

Undeva in cel mai adanc colt al inimii mele parca inca imi doresc sa sustin cauza dar imi vine asa de greu. Nici nu am inceput lupta propriu-zisa si am si obosit.

Sper sa fiu numai eu asa si sa gasesc sprijin la camarazii mei.

Cred ca ne-a obosit prea multa vorba si deconcentrarea de la scopul nostru. Am vorbit pana am obosit despre lucruri care pareau a avea legatura cu lupta. Spun pareau pentru ca acum nimeni nu mai crede ca sunt importante.

Ni s-a spus ca vom lupta alaturi de alti soldati de alta natiune, natiune care face parte din aceiasi Alianta. Ne-am tot intrebat cum vom vorbi cu ei si cum le vom explica tactica noastra de batalie. Ne framanta mai ales pastrarea intacta a strategiei noastre. Credeam ca tactica noastra e perfecta. Poate si ei cred la fel despre tactica lor.

Aceasta defocalizare de la scopul nostru comun ne poate costa mult timp si energie. Poate si multa suferinta. Mi-e si rusine sa fi participat la astfel de discutii. Putin stiam noi la inceputul discutiei noastre despre cat de mult vom fi supti de energie de o astfel de pierdere de vreme.

Multi dintre noi se intrebau in cat timp vom fi capabili sa ne intelegem cu „ceilalti“. Vorbeam asa despre ei ca si cum am fi facut parte din tabere diferite. Ce minte bolnava am putut avea. Ne-am propus sa invatam limba aia lor ciudata. Am vrut sa cerem din spatele frontului carti ca sa invatam limba asta rece. Rece? Vedeti? Deja suntem infectati cu venin contra celorlalti. Si cand te gandesti ca va trebui sa luptam umar la umar. Sper sa ne revenim.

Ce lipsiti de minte am putut fi sa credem ca vom avea timp de invatat din carti limba aliatilor nostri! Vom lupta alaturi de ei! Vom fi cu ei in transee si pe front si ne vom intelege si vom castiga numai daca vom tine unul cu altul. Le vom vedea fata in lupta. Le vom intelege frica atunci cand cad bombe. Ne vor intelege atunci cand plagem.

Incep sa-mi revin gandindu-ma ca si ei vor acelasi lucru.

Ceea ce vor ei si vrem si noi nu este diferit. Luptam pentru acelasi lucru. Luptam pentru eliberarea altora de sub tiranie. Luptam pentru extinderea cauzei si sperantei noastre. Luptam pentru a molip si pe altii cu frumusetea viitorului ce cauza noastra o poate aduce.

Si ei sunt luptatori...

Dorindu-si unitate pe front,
fratele vostru mai mare
Adrastos

12.04.07

2008-04-23T19:54:00.000+03:00

Scumpii mei frati,

E ciudat cum trec clipele nebanuit si cum noi suntem inca vii.

Am inceput marsul incert si obositor spre frontul principal al razboiului. Nu stiu la ce sa ma astept si asta ma face sa ma simt asa de nelinistit. Incep insa sa ma ma obisnuiesc si cred ca in cele din urma pana si nelinistea va deveni parte integranta din mine.

Ni s-a spus ca va fi greu insa noi ne imaginam inca ca ne va fi usor. Ne bazam pe o neinteleasa credinta ca vom castiga oricat ne-ar costa. Uimitor cum castigarea razboiului devine mult mai importanta decat conservarea propriei noastre vieti.

Sunt unii dintre soldati care spun ca totul va trece repede si usor. Ma intreb la ce se gandesc ei? La lupte sau la stat in transee? Eu sunt putin ingrozit de astfel de atitudini. Ma tem sa nu-i pierdem. Sunt dintr-aceia carora le place actiunea dar nu sunt dispusi sa se piarda.

Am fost si pe alte fronturi dar despre acesta se aud multe. Astept si voi vedea si eu. Ma duc totusi acolo cu o motivatie aparte, si anume ca suntem cei mai potriviti pentru luptele ce se dau acolo. Cel putin asa spun superiorii nostrii.

Adevarul este ca avem arme pe care nu le stim folosi. Sunt arme pe care nu le-am mai folosit. Le aveam de mult in inventarul nostru dar parca niciodata nu ne simteam atrasi de ele. Le statea bine in cazarma dar nu ni se pareau interesante si utile pentru lupta. Acum suntem insa convinsi ca numai cu ele putem castiga. Stim ca armele noastre pot deveni invincibile atunci cand sunt bine si atent folosite. Poate ca am fi castigat de mult razboiul de le-am fi folosit insa pe noi ne-au lasat superiorii sa alegem cu ce vrem sa luptam. Ni s-au facut recomandari dar niciodata nu am fost obligati sa folosim aceste arme. Acum insa suntem doritori de castig sigur.

Cred ca aceasta lupta ne va unii pe multi si ne va despartii de cativa. As vrea sa raman alaturi de fiecare dar sa ma uit inainte si sa nu uit pentru ce lupt. Inca nu ne sperie vreo bomba sau vreun glont. Admiram inca in marsul nostru frumusetea naturii, atat cat ne permite oboseala si si povara de pe umeri.

Cat despre desfasurarea acestei batalii am o ciudata si sacaitoare premonitie: cred ca acest razboi, mai mult decat o inclestare de forte potrivnice, va fi un test al rezistentei si credinciosiei noastre pentru cauza. Nu va fi usor dar merita luptat. Vom incerca sa castigam. Sper sa ne dam toti silinta pentru a nu ne lasa penetrate randurile de catre Dusman sau de catre spionii lui. Am auzit ca are multi printre noi. Sper ca lucrul acesta sa nu ne darame increderea ce o avem intre noi, soldatii.

Va doresc liniste in suflet si putere de a respinge atacurile Dusmanului.

Sub cerul inca albastru,
Al vostru frate mai mare, Adrastos

03.05.07

2008-04-23T19:50:00.000+03:00

Dragii mei frati,

Scumpe Ilias,

Va scriu cu o tresarire in inima pentru ca scriindu-va ma gandesc mai mult la voi si imi dau seama cat de pe nesimtite ne-a despartit viata. Viata - ce straniu cuvant. Parca inseamna altceva aici.

Astazi nu va scriu nimic despre front. Nu vreau sa va intristez. Tot ceea ce trebuie sa stiti acum despre mine este ca traiesc. Traiesc uneori din sperante dar cel mai mult din traiesc din amintiri. Oricat ar fi de frumoase aceste amintiri ele nu fac decat sa ma blocheze si sa nu ma ajute sa ma concentrez la viitor. Astazi vreau sa ma concentrez pe ceea ce va veni.

Iti scriu in special tie Ilias, pentru ca astazi ai sarbatorit departe de noi fragezii tai ani. Ai fost totusi alaturi de care ai fost pus sa lupti. Poate ca pentru tine a fost prima zi de nastere sarbatorita cu altii. Te vei obisnui. Nu uita insa sa te intorci de fiecare data inspre tine insuti si sa vezi cine esti, de unde vii si incotro te indrepti. Oricat de inconjurat de altii ai fi, fii surd la orice bubuitura si cugeta la ceea ce iti da cu adevarat valoare.

Nu ai fost singur. Astazi am marsaluit si pentru tine. Astazi am inaintat si pentru tine. Actiunile tuturor aduc beneficii tuturor sau afecteaza pe toti. Am lasat astazi o parte din mine in urma ca sa castig pentru altii o alt aparte.

As vrea sa nu uiti un lucru, draga Ilias. Si acelasi lucru as vrea sa ti-l aduci si tu aminte, frate Iason si anume ca timpul trece mult mai repede luptand. Secretul timpului il veti gasi in trecerea lui.

Frate Ilias iti doresc multa siguranta. Cred ca si Iason iti doreste acest lucru.
Frate Iason, se pare ca si Ilias devine unul de-al nostru. Sa-l tratam ca atare!

Facand fata trecerii timpului,
Inca fratele vostru mai mare, Adrastos