Scumpii mei frati,
E ciudat cum trec clipele nebanuit si cum noi suntem inca vii.
Am inceput marsul incert si obositor spre frontul principal al razboiului. Nu stiu la ce sa ma astept si asta ma face sa ma simt asa de nelinistit. Incep insa sa ma ma obisnuiesc si cred ca in cele din urma pana si nelinistea va deveni parte integranta din mine.
Ni s-a spus ca va fi greu insa noi ne imaginam inca ca ne va fi usor. Ne bazam pe o neinteleasa credinta ca vom castiga oricat ne-ar costa. Uimitor cum castigarea razboiului devine mult mai importanta decat conservarea propriei noastre vieti.
Sunt unii dintre soldati care spun ca totul va trece repede si usor. Ma intreb la ce se gandesc ei? La lupte sau la stat in transee? Eu sunt putin ingrozit de astfel de atitudini. Ma tem sa nu-i pierdem. Sunt dintr-aceia carora le place actiunea dar nu sunt dispusi sa se piarda.
Am fost si pe alte fronturi dar despre acesta se aud multe. Astept si voi vedea si eu. Ma duc totusi acolo cu o motivatie aparte, si anume ca suntem cei mai potriviti pentru luptele ce se dau acolo. Cel putin asa spun superiorii nostrii.
Adevarul este ca avem arme pe care nu le stim folosi. Sunt arme pe care nu le-am mai folosit. Le aveam de mult in inventarul nostru dar parca niciodata nu ne simteam atrasi de ele. Le statea bine in cazarma dar nu ni se pareau interesante si utile pentru lupta. Acum suntem insa convinsi ca numai cu ele putem castiga. Stim ca armele noastre pot deveni invincibile atunci cand sunt bine si atent folosite. Poate ca am fi castigat de mult razboiul de le-am fi folosit insa pe noi ne-au lasat superiorii sa alegem cu ce vrem sa luptam. Ni s-au facut recomandari dar niciodata nu am fost obligati sa folosim aceste arme. Acum insa suntem doritori de castig sigur.
Cred ca aceasta lupta ne va unii pe multi si ne va despartii de cativa. As vrea sa raman alaturi de fiecare dar sa ma uit inainte si sa nu uit pentru ce lupt. Inca nu ne sperie vreo bomba sau vreun glont. Admiram inca in marsul nostru frumusetea naturii, atat cat ne permite oboseala si si povara de pe umeri.
Cat despre desfasurarea acestei batalii am o ciudata si sacaitoare premonitie: cred ca acest razboi, mai mult decat o inclestare de forte potrivnice, va fi un test al rezistentei si credinciosiei noastre pentru cauza. Nu va fi usor dar merita luptat. Vom incerca sa castigam. Sper sa ne dam toti silinta pentru a nu ne lasa penetrate randurile de catre Dusman sau de catre spionii lui. Am auzit ca are multi printre noi. Sper ca lucrul acesta sa nu ne darame increderea ce o avem intre noi, soldatii.
Va doresc liniste in suflet si putere de a respinge atacurile Dusmanului.
Sub cerul inca albastru,
Al vostru frate mai mare, Adrastos
Comentarii