Va scrie nebunul din orasul normalilor.
Umblam printre oameni, ca unul oarecare, pana m-au prins. M-au intrebat de ce sunt nebun si de ce nu sunt ca ei si de ce nu port masti.
Va scrie nebunul din cetatea normalilor.
Pana la urma m-au prins cu vorbe si m-au legat cu sfori. Ce durere. Si nebunii simt durerea.
-De ce mergi invers, m-au intrebat ei.
-Cum altcumva sa merg, le-am raspuns eu, decat cum m-au invatat ai mei.
-Saracii de ei, am auzit printre acei oameni. Asa deci? Si-ai tai sunt nebuni?
M-au purtat pe strazi sa ma vada toti. Sa stiti ca mic fiind, am mers la circ, si ma intrebam, pesemne tot din cauza nebuniei, cum se simt animalele sa se tot uite altii la ele.
Strigau ceva foarte ciudat pentru mine: „Victorie asupra istoriei, victorie asupra memoriei“. O faceau ca si cum se bucurau ca uitau ce-a fost ieri si chiar azi. Eu, nebunul, am mancat azi prea fierbinte. Maine o sa incalzesc mancarea mai putin.
Mi-au strambat picioarele ca sa nu mai merg invers. Ce bucuros am fost. Mi-am adus aminte de tiganii ce cerseau si intorceau picioarele propriilor lor copii. Asa voi putea si eu sa ii inteleg. O faceau de fapt sa ii ajute, sa devina de-al lor, normal.
Nu am vorbit mult. Numai cateva cuvinte, poate propozitii. Mi-au spus ca nu e bine sa vorbesc pentru ca obosesc repede. Ei mi-au spus ca ei nu mai vorbesc demult unul cu altul. Ei gandesc.
Mi-au scos ochii. Mi-au zis ca oricum nu am nevoie de ei in lumea asta larga. Desi e totul colorat totul e numai alt si negru. Ce pot sa fac? Eu sunt un nebun, vreau doar sa umblu printre oameni. Dar nu ma lasa.
Nebunii sunt o amenitare pentru ei. Trebuie sa ma inchida pentru moment. Ce frumos. O sa am prieteni acolo. Si o sa vorbim despre stele si despre luna. Poate despre absoluturi si despre altceva.
Ah, am uitat! S-au speriat de mine cand m-au vazut pe strazi. Eram prea diferit imbracat si ma miscam invers. Dar nu i-am vazut. Ati uitat? Mi-au luat ochii. Dar ma simt asa de bine. Acum stiu ca ei imi vor face bine si ma vor face ce ei.
Ce mult imi doresc sa am o familie si in fiecare zi sa nu ne vedem. Ca doar nu avem ochi. Si ce momente frumoase vor fi cand eu si sotia mea o sa intoarcem primul picior al copilului nostru. Vor fi momente de neuitat.
Dar acum trebuie sa stau cu ceialalti. Ce ziduri albe si inalte aici. Nu ma mai viziteaza nimeni.
Va scrie nebunul din orasul normalilor. Vreau si eu sa fiu ca ei. Sa imi iubesc copiii in bataie si sa transmit ura mea mai departe. Si sa vorbim nimicuri si sa ne uitam in oglinda. Sa ne facem multe poze. De fapt asta trebuie sa invat mai bine. Nu pot sa rad inca la comanda. Dar voi reusi. Ma voi integra si voi deveni si eu un om model.
Nu mai sunt nebun?
Comentarii