Sunt prea multi cei care nu au curajul sa puna intrebarea incomoda sau sa faca afirmatia revelatoare. E ca si cum sunt legati de o lesa autoimpusa, o lesa ce ii opreste sa spuna gandul pana la capat. Ce trist trebuie sa fie, sa iti pui gandurile la inchisoare.
E ca un mecanism de autoaparare. Nu ne lasam sa facem nici un pas mai departe de zabrelele inchisorii gandurilor noastre. Odata evadam, faceam astfel de nazbatii... dar am patit-o. Acum, ca semn pana unde putem merge la sigur, ne-am reglat lungimea lesei.
Ce patetic trebuie sa fie sa nu ai curajul propriei pareri si sa traiesti viata unui altcineva, unui altcineva care stie mai bine.
Asa incepem sa nu mai gandim. O fac altii pentru noi. Noi nu ne depasim perimetrul trasat de lesa. Ce e interesant insa e ca ne putem desface lesa oricand. E mult mai comod aici insa, decat undeva, un undeva necunoscut.
Adevarul e ca nu putem spune nimic sigur despre necunoscut pentru ca nu am avut curajul sa iesim din cunoscut si sa incercam a penetra si depasi lucrurile nesigure si neplacute.
Nu putem spune cum e dincolo de placut pentru ca nu am depasit niciodata taramul dintre obisnuit si neobisnuit. Poate doar cativa nebuni! Dar ei sunt exceptia, spun multi. Asa e!
Eu vreau sa fiu o exceptie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu