Tu nu te-ai indoit niciodata de ceea ce ai crezut cu atata tarie, atata timp? Daca si pe tine te-a bantuit aceasta clipa ciudata, sa sti ca te inteleg.
Te simti ca si cum ai fi in cadere, in gol. Tot ceea ce reprezenta o propta nu mai exista. Te intrebi ce ai putea sa faci altceva. In fond si la urma urmei, profesia ta a fost sa crezi. Sa crezi ca totul e asa cum ar trebui sa fie si asa cum ti s-a promis c-o sa fie.
Nu stiu daca pot trai mult fara a mai crede. A devenit parte din mine, credinta. Sunt eu. Nu mai e vorba de ceva ce nu imi apartine sau ceva ce poate fi scos usor din buzunar. Credinta si eu suntem una. Daca inainte era o nebunie sa cred, acum e o nebunie sa nu mai cred.
Lumea parca nu mai are gust si nici culoare acum. Nu mi se pare ca merita sa traiesti de pe-o zi pe alta, de pe-o luna pe cealalta sau de pe un an pe celalalt. Atunci cand crezi ceva ce te depaseste, devii mai mare, devii puternic.
Credinta innobilieaza sufletul . Nu stiu sa existe oameni care cred cu ardoare si raul sa se intampla. Acestia fac raul sa se intample. Exista insa oamenii care cred in lucruri mari si bune. Si se intampla. Uneori fara ca ei sa faca ceva anume. Ca si cum ceva sau cineva face astfel de lucruri sa se intample. Dar nu intotdeauna. Atunci ar fi prea usor ca sa crezi. Si nu la timpul nostru. Toate intr-o ritimica cosmica inexplicabila.
Diferenta dintre credinta si imaginatie? Pentru una poti muri, cu alta iti pierzi doar timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu