Cred ca daca am putea astepta indeajuns pentru ca unele lucruri sa se poata implini am realiza mult mai multe ca indivizi daramite ca natiune.
Cred ca un lucru care ne trage in jos, mai ales ca natiune, este dorinta de gratificare imediata sau aproape imediata. Unii asteapta, si se astepata ca lumea sa le faca statui. Asteptarea nu e o virtute ci virtute e credinta ca lucrul pe care il asteptam se va implini.
Cat de mult putem noi astepta implinirea unui lucru? Cred ca in functie de raspunsul la aceasta intrebare ne putem da seama de cat de lung ne va fi viitorul . Eu cred ca este o legatura directa intre capacitatea noastra de a crede si de a astepta, si impactul pe care il avem in jurul nostru.
Daca asteptarea ne maturizeaza, credinta in implinirea lucrului ce il asteptam ne da o stare de care avem nevoie cu siguranta atunci cand situatia din jur nu e conforma cu lucrul pe care il asteptam. E usor sa astepti inconjurat de situatii conforme cu asteptarea ta dar e mult mai greu sa astepti si sa crezi atunci cand ceea ce se intampla in jurul tau e contradictoriu cu ceea ce astepti si crezi. In acel moment te intrebi daca tu esti in regula.
Cei care depasesc astfel de momente ajung sa realizeze lucruri mari. Putini sunt insa care reusesc sa depaseasca momente de atac din partea realitatii atunci cand totul pare cel mai lipsit de logica in ceea ce asteapta. Parca totul se transforma in durere fizica atunci cand apar astfel de situatii. Tu crezi insa totul in jur arata opusul.
Ce te face sa crezi in continuare? Faptul ca esti deja considerat nebun si nu mai ai nimic de pierdut? Faptul ca esti prea departe de inceput si poate, doar poate, prea aproape de sfarsitul asteptarii? Poate faptul ca nu mai sti altceva sa faci decat sa crezi? Cine stie…
Daca am putea sa asteptam ca natiune ca ceea ce am sadit in ultimii 20 de ani sa creasca pentru copiii nostrii, atunci putem sa ne numim responsabili. Daca insa nu avem rabdarea de a astepta nu ne vom bucura nici noi de niste fructe necoapte si nici urmasii nostrii de posibilitatea unui viitor mai bun.
Fiecare se gandeste la sine insusi. In fond si la urma urmei fiecare are o viata. De ce nu am putea insa sa nu mai ne asteptam sa fim gratificati imediat si sa lasam samanta ce am semanato in pamantul societatii in care traim, sa creasca si sa devina matura?
Nu e de mirare ca multi sunt acrii… gusta fructele necoapte destinate celor ce urmeaza a veni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu