Dragii mei,
cum am putea trai fara speranta? Cum am putea trai fara credinta ca in viitor ar exista ceva mai bun? Cum ne-am mai convinge inima sa bata si plamanii sa respire fara speranta? Cum am mai putea da curaj celor care au nevoie de curaj? Cum am putea sa traim cum traim daca nu am spera? Cum am putea sa luptam pentru ceea ce luptam daca acest lucru pentru care luptam nu ar schimba lumea in bine?
Acest razboi va schimba lumea. O va schimba in ceva mai bun sau ceva mai rau. Insa speranta niciodata nu spera ceva mai rau ci spera ceva mai bun. Cel putin din perspectiva celor care spera. Noi pe front trebuie sa dam dovada de o speranta solidara si nu una solitara. Daca fiecare ar spera la binele lui atunci ne-a lipsi zvacnirea de inceput care misca intreg angrenajul razboiului. Noi trebuie sa dezvoltam in noi o speranta solidara. O speranta in care crede oricine. Un tel comun. O pasiune arzatoare in piept.
Cum altcumva am putea noi sa ne tinem putenici luptand impreuna. Speranta noastra strabate liniile inamice mai repede ca si glontul trimis de noi inspre inamic. Speranta noastra ajunge acolo unde noi inca nu am ajuns si ne trage cu ite nevazute spre intr-acolo. Ea este motorul care ne tine treji atunci cand nu am plecat capul de zile intregi, atunci cand nu am imbucat nimic gatit de luni de zile, atunci cand altii cad langa noi.
Noi nu luptam sa distrugem, noi luptam sa transformam o lume. Cred ca aceasta este diferenta dintre noi si ceilalti. Am vazut atatia inamici cazuti dar pe fata nimanuia nu am vazut ce vad pe fata celor dintre ai nostrii care cad sub gloante. Pana si moartea unora dintre ai nostrii il sperie pe inamic. De fapt cred ca moartea unora dintre noi este cea mai mare sperietoare pentru el, pentru inamic. Inamicul vede impregnat in figura si in ochii fiecarui soldat de-al nostru capacitatea de a merge pana la capat. Pana la ultimul.
Speranta ma tine respirand. Chiar si atunci cand propria-mi suflare imi devine singura tovarasa in clipele sau orele in care nu se trage, si atunci cand suflarea mea devine monotona si sacadata, ca o rafala, speranta ii da o noua insemnatate, una glorioasa. Am uitat acest cuvant, glorie. Noi luptam sa ajungem in glorie. Numai cine lupta poate cunoaste gloria adevarata.
Speranta este molipsitoare. Ea se intinde incet si ca o manta peste toti cei care ma inconjoara. Pentru dusmani suntem luptatori temuti insa pentru noi, eu pentru cel de langa mine, cel de langa mine pentru cel de langa el, noi suntem focul care tine faclia luptei vie, noi suntem cei care ne daruim sperantei inspre mai bine.
Pana si aceste randuri le scriu cu speranta ca totul ca fi bine. Si va fi bine. Chiar acum sper sa fiti vii. Sa fiti plini de speranta si voi. Putem sa fim in cel mai adanc transeu, in cea mai adanca criza de autoritate fata de soldati sau in cea mai mare controversa a psihicului nostru, dar daca apara un fir, fie el minuscul, un fir de speranta, privirea noastra nu va mai fi in jos, in noroi, ci va fi in sus, acolo unde ne vom ridica si vom pasi spre victorie.
Speranta vine sperand, spunandu-ti ca se poate si aducandu-ti aminte de momentele cand ai mai fost ajutat de ea. Nu traim in trecut dar el ne aduce aminte ca se poate si ca avem dreptul si obligatia sa speram si sa castigam.
Multumind cerului ca cel putin Iason mi-a dat un semn de viata, ma rog si ca Ilias sa traiasca si sa mai apuce sa spere…
Respirand mai mult decat fum de gloante,
Adrastos
Comentarii