Recent am fost acuzat (iar acesta pare un cuvant frumos) ca sunt un teoretician, un bagator-de-vina si un irealist, in sensul de „in afara realitatii cotidiene“. Eram comparat cu unul de la coltul blocului care mananca seminte si este nemultumit ca vecinul vine cu plasele pline acasa.
Sincer sa fiu nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Acuzatorul imi reprosa ca sunt genul de om care vrea tot timpul sa isi inceapa o afacere si nu are curajul sa o faca. Poate ca aici are perfecta dreptate. Dar nu inteleg de unde si pana unde acest lucru este un aspect de condamnat. Negativ da, sa zicem, acest lucru subliniaza incapacitatea mea de a risca in domeniul acesta.
Ceea ce ma uimeste insa este faptul ca nereusind sau mai bine spus neincercand sa reusesc in domeniul acesta devin pentru acuzatorul meu un fel de paria al societatii. Ceea ce ma mira cel mai tare este ca aspectul economic, pecuniar al vietii devine determinant pentru calificarea unei persoane. E ca si cum o sa mor imbratisat de masina mea galbena si sport sau de celularul meu cu o gramada de features despre care nu am habar.
Ii sunt multumitor acestui, probabil nu unic, acuzator pentru palma realitatii, ce i-a ingaduit sa imi mangaie mintea. Am realizat ca ceea ce credeam eu despre realitate este cu mult depasit de ceea ce este realitatea. Spre exemplu daca am crezut ca sexul inainte de casatorie este un rezultat al presiunii societatii in care traim, aflu acum ca de fapt el este un dat, un lucru despre care aproape nimeni nu se mai intreaba si nimanui nu-i mai pasa. Bineinteles ca le pasa de un scriitorut ca si mine si de faptul ca eu nu sunt actual. Sunt deranjant probabil.
Daca as fi actual ori as fi ca si ceilalti ori as fi nebun. Intr-un fel sunt nebun dar nu in acel fel incat sa pot fi actual. Si nu sufar din cauza aceasta. Deloc. Nu simt ca as fi pierdut ceva ce imi va prelungi viata sau ma va face mai fericit dupa moarte. De fapt daca as suferi din cauza asta atunci as fi un idiot.
Am stat si m-am intrebat daca reactia mea, la acuzatiile aduse de acuzatorul meu, este o reactie de autoconservare, deci care mi-ar justifica pozitia actuala sau o reactie in adevaratul sens al cuvantului si anume un raspuns hotarat la o problema actuala.
Ce chestie, sa fiu definit de ceea ce am realizat financiar. Nici nu se putea ca cineva sa poata da un pumn „mai in aer“ decat aceasta acuzatie.
Si de unde aceasta tendinta de a ne defini (ma refer aici la noi ca si oameni, umanitate) prin ceea ce am realizat sau prin ceea ce realizam, din punct de vedere financiar. Nu cred ca traiesc in afara realitatii daca afirm ca suntem mai mult sau pentru altii mai putin decat ceea ce putem realiza sau chiar realizam in domeniul financiar.
Incercarea de a ne autodefini folosind astfel de elemente de comparatie este o incercare de a ne limita. Aceasta limitare nu este vizibila si nu cred ca nimeni nu ar respinge-o daca ar observa-o. Devenim cuantificabili (daca o exista cuvantul acesta) si usor de definit. Un numar. Un cont. O masina. O casa. O adunatura de lucruri. Ce autolimitare!
Suntem ca si oamenii vagabonzi care se lauda cu ceea ce au in caruciorul ce il imping in fiecare zi. O punga plina de coji, o haina ce am gasit-o in container, un radio stricat si multe cartoane dintre care unele cu publicitate la unele firme pe ele. Realizam oare ca si vagabonzii fac reclama la firme? Ciudat nu-i asa? Cam asa suntem si noi. Vagabonzi intr-o lume in care caruciorul nostru este masina noastra, cutia sub care dormim este casa noastra, restaurantul la care mancam este plasa plina de coji uscate de paine mucegaita, prietenii nostrii nu sunt altceva decat colegii nostri de dormit la focul banilor ce ii aruncam zi de zi ca sa ne incalzim.
Suntem virusati. Suntem virusati de boala vagabondului bogat. Traim in case, conducem masini si ne lasam definiti de ceea ce avem. Felicitari acuzatorului meu! M-a readus la realitate!
Multumesc tuturor celor care nu ma definesc folosind ceea ce am realizat pentru ca as primi de la unii laude iar de la altii invidie. Multumesc celorlalti pentru injectia realitatii pe care mi-au administat-o asa de prompt si fara menajamente. Multumesc tuturor vagabonzilor bogati care isi imping zi de zi caruciorul plin de coji si de cartoane si se lasa definiti de cat au sau nu au.
Va multumesc tuturor ca nu consumati tot aerul si pot sa respir si eu.
D.D.F.
Comentarii