Treceți la conținutul principal

Galagia [larma, zgomotul]

V-ati gandit vreodata de ce ne sperie linistea? V-ati gandit vreodata de ce individul uman se simte bine in mijlocul zgomotului?

Linistea ne sperie pentru ca ramanem singuri cu noi insine. A ramane singuri cu noi insine inseamna a ne descoperi, iar a ne descoperi inseamna a ne supune unui risc- riscul de a ne cunoaste asa cum suntem.

Galagia este doar o manevra de invaluire a ceea ce suntem cu adevarat. Vorbim mult, preferam mediile zgomotoase, ascultam muzica la un sonor mai inalt decat suficient. Si toate acestea ca sa nu ne descoperim.

Ce s-o ascunde dupa? Goliciune si lipsa de sens?

Momentele de liniste pot aduce doua rezultate: regasirea sau pierderea. Ne regasim si devenim constienti. Constienti de cine sau ce suntem, lucru foarte important. Pierdem lupta cu moartea si murim- fizic sau psihic.

Interesant ca linistea ne invata cel mai mult. Linistea ne umple si tace. Linistea nu este elocventa prin cuvintele ei ci prin necuvintele ei.

Linistea ne ajuta sa ne centram sau sa descoperim punctul fix in sistemul nostru dinamic.

De ce ne este frica de liniste? Sa fie oare pentru ca descoperim ca nu suntem. Nu suntem.

Linistea constientizeaza nevoia- nevoia de ceva sau de altceva. Linistea interioara ma ajuta sa-L vad pe El. Zgomotul nu face altceva decat sa-mi acopere vinovatia ca nu ma regasesc in El.

Abia in liniste sufletul meu respira. Sufletul meu e insa deseori bolnav pentru ca nu respira regulat.

Zgomotul nu ne ofera decat siguranta ca existam. Zgomotul este ecoul nevoii noastre de a sti ca existam. Insa nu este decat un ecou.

Am nevoie de liniste! Avem nevoie de liniste!

Lumea merge in directia umplerii oricarui gol sonor. Televiziunea, radioul, muzica, pana si gandirea nu se mai realizeaza in liniste. Gandim vorbind si astfel sarim peste actul cugetarii in liniste.

Da, cred ca linistea ne obliga sa gandim fara vorbe. Galagia ne transforma in consumatori. Linistea ne face producatori de ganduri.

Ma cheama galagia legitima! Ea intotdeauna se legitimeaza. Serios! Ea intotdeauna are o logica (in contextul societatii actuale).

Ma duc… sa ascult zgomote (legitime).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un Dumnezeu prea mare pentru cutiile noastre

  Un Dumnezeu prea mare pentru cutiile noastre Observ un fenomen tot mai prezent în lumea creștină. Nu doar în România, ci pretutindeni. Oamenii par să se împartă în două tabere. Unii văd supranaturalul peste tot. Fiecare coincidență devine un semn. Fiecare emoție, o revelație. Fiecare impresie, o voce a lui Dumnezeu. Ceilalți privesc cu suspiciune aproape orice experiență spirituală care depășește ceea ce pot explica, controla sau încadra în propriile categorii teologice. Orice lucru nou este privit ca o amenințare. Nu mă regăsesc în niciuna dintre aceste extreme. Dacă ar trebui să mă definesc, probabil aș spune că sunt un credincios sceptic. Sceptic față de orice afirmație omenească. Dar deschis la tot ceea ce Dumnezeu ar putea face. Scepticismul nu este opusul credinței. Uneori este chiar forma ei matură. Nu înseamnă să respingi, ci să cercetezi. Să nu înghiți orice, dar nici să nu excluzi din start ceea ce nu înțelegi. Există un pericol subtil pe care îl văd tot mai des: tendin...

Ce imi lipseste Craciunul acesta?

     Anul acesta, nou fata de toti ceilalti ani, mi-a lipsit ceva de Craciun. Nici in ceilalti ani nu am avut acel ceva dar abia anul acesta am realizat ca ceva lipseste.      Am vazut anul acesta mult mai multe grupuri care au colindat decat anii trecuti. Multe au venit si la noi acasa si ne-au colindat. Aceleasi cantece, aceeiasi atitudine, oameni diferiti.      Anul acesta mi-a lipsit ceva. Nu mi-au lipsit prietenii sau mancarea sau orice altceva. Nu a lipsit voia buna si nici...

Cum sa te feresti de Dumnezeu?

Din nou ma gandeam la faptul ca sunt nebun dar eu nu ma consider a fi unul. Doar pentru ca eu cred ca exista o chestie supranaturala, sa fiu nebun? Da, sunt nebun. Eu cred ca aceasta chestie supranaturala se si manifesta astazi. Azi i-am facut cu mana dar nu mi-a raspuns salutului. Puteti sa ma judecati cat vreti, am fost si sunt nebun. Multe imi sunt scuzate. Astazi m-am suparat pe el si m-am gandit cum am incercat sa il pedepsesc pentru ca deseori m-a dezamagit. Am incercat sa ii vorbesc urat. Nu a mers dar recunosc ca am facut-o. Apoi am inceput sa vorbesc urat despre el. Totusi fiind nebun nu am facut ce fac ceialalti normali, nu l-am luat in deradere. Sa nu uitam, de la el sunt asa de nebun si de diferit. Am incercat sa il ignor jucandu-ma in nisip. Nu a mers. A inceput sa scrie cu degetul in nisip. Ce m-a enervat atunci. Nu se putea sa faca nisipul sa dispara si sa ma lase singur? Am incercat sa ma ascund dar ceilalti mi-au zis ca el e orb si ca nu ma vede...