Treceți la conținutul principal

De ce avem nevoie ca sa incepem sa fim diferiti?

Eram in drum spre Timisoara, intre Caransebes si Lugoj. Cei care cunoasteti drumul stiti ca e plin de semafoare la ora actuala (asa e de ceva vreme).

Am trecut pe verde. Acest lucru trebuie specificat in Romania. Unii trec pe rosu in ideea ca exista un puffer intre rosul de pe o parte si verdele de pe cealalta parte. Cred ca e normal sa treci pe verde, mai ales cand exista o banda ingusta, unde nu te poti refugia in cazul in care ai trece pe rosu si ar veni cienva din fata. Nici macar asa nu ar fi normal sa treci pe rosu.

Ei bine, in zona despre care va vorbeam (sunt sigur ca acest lucru e comun intregii Romanii) am vazut de multe ori, multi care treceau pe rosu, depasind si coloana deja formata. Nu erau numai smecherii cu masini tari, cum ar spune romanul. Erau si smecherii cu masini tari dar si smecheri cu rable.

Aceasta introducere ma duce la ceea ce mi s-e intamplat cu cateva zile in urma. Am ramas blocat intre doua semafoare, pe o banda ingusta cu masini venind din fata si cu masini venind din spate. Eu am trecut pe verde. Era insa un smecher care a incercat rosul si a parcurs jumatate din drumul cu o singura banda. A blocat toata coloana care venea normal, pornita pe verde, pret de vreo 5 minute. Apoi, bineinteles ca s-a facut verde si in partea de unde venea el iar aceia s-au pornit si ei. Blocaj.

Era un microbuz alb. Nu era o masina tare insa masina era condusa de un smecher care nici macar nu schita o parere de rau, ca si cum ceea ce a facut era normal.

Am asteptat aproximativ 25 de minute pana s-a gasit o solutie. Unii au fost fortati sa dea inapoi si sa mearga pe un drum de tara iar ceilalti au fost lasati sa conduca mai departe.

Acum se pune o intrebare. De ce? De ce un astfel de om considera normal sa treaca pe rosu? Se gandeste oare ca cel tupeist castiga? Era fortat de sef sa se grabeasca? Stia ca acest lucru se practica si asa s-a simtit justificat?

De ce?

Cred ca nu avem dreptul sa punem intrebarea aceasta! Nu ar trebui sa existe scuze. Atata timp cat poate exista o scuza, oricine o va folosi in situatia lui subiectiva. Recunoaste ca si tu ai facut-o! Ai si avut o scuza! Intotdeauna avem scuze. Insa daca asa trebuie sa facem de ce nu ne setam sa nu mai inventam scuze si sa ne supunem legii.

La noi legea nu e impregnata in minte. La noi legea e o lege a mea si a nevoii mele. Nu inteleg!

Am eu impresia sau ne lipseste un fel de etica nationala? La majoritatea! Aruncam cu gunoaie pe strada pentru ca toti arunca. Ne plimbam cu cainii si nu le adunam resturile din mijlocul trotuarului pentru ca oricum nimeni nu o face. Trecem pe rosu pentru ca oricum toti trec. Sa continui?

Cand vom inceta sa ne definim principiile in functie de ceva subiectiv si dinamic si vom incepe sa le definim in functie de ceva static si obiectiv? De cat timp vom avea nevoie ca sa putem dezvolta o etica nationala sau si mai mult, o moralitate nationala?

Sa nu credeti ca cel care scrie acest editorial are o etica clara. Si el este roman. Dar de ce nu ne putem abtine? De ce avem nevoie ca sa nu mai intreprindem astfel de actiuni?

Avem nevoie de inca o situatie extrema gen comunism? Avem nevoie de tornade care sa se abata asupra Romaniei? Avem nevoie de saracie si somaj, pentru ca aceste lucruri ne aduna? De ce avem nevoie ca sa incepem sa fim diferiti?



Comentati aici!

Comentarii

Anonim a spus…
...aha pana mam conectat aici ect am uitat care ami era ideia! De ce avem nevoie ca sa incepem sa fim diferiti? pai suntem diferiti...si mai ales fata de cei care trec pe rosu!! Man Romaniei ai este bine de aia se intampla de toate!! Cinei sarac in Romania?? Ala care nu vrea sa munceasca e sarac!!! Momentan mie frica de tara mea gandinduma la posibilitatile pe care le are!!

Postări populare de pe acest blog

Marile Tranziții (Introducere)

Dragii mei (frați și surori în Hristos), Sper că mesajul acesta vă găsește binecuvântați și în pace. În calitate de pastor al Bisericii Betel din Hațeg, îmi face o deosebită plăcere să vă anunț începutul unei serii de eseuri inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu, intitulată "Marile Tranziții". Această serie este menită să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care Dumnezeu lucrează prin schimbări și transformări în viața noastră, pentru a ne apropia de El și pentru a împlini voia Sa. Fiecare eseu va aborda o tranziție semnificativă din Biblie, oferind lecții valoroase și aplicații practice pentru viața noastră de zi cu zi. Vom explora teme precum transformarea minții, înnoirea spirituală și chemarea universală a Evangheliei, descoperind împreună cum putem să trăim o viață plăcută lui Dumnezeu. Vă încurajez să citiți cu atenție aceste eseuri, să reflectați asupra mesajului lor și să aplicați învățăturile în viața voastră. De asemenea, vă invit să împărtășiți gândurile și refle...

De la Încercare la Înnoire: O Călătorie Spirituală

4.  Dragii mei (frați și surori în Hristos), Viața creștină este adesea marcată de încercări și provocări care ne modelează și ne transformă. Aceste momente dificile pot fi ocazii pentru o înnoire profundă și pentru o răspuns spiritual adecvat. Încercarea ca Oportunitate de Creștere Spirituală În pasajul din 2 Corinteni 4:16-17, apostolul Pavel ne îndeamnă să nu ne pierdem curajul în fața suferințelor noastre, deoarece ele lucrează „o greutate veșnică de slavă” în fiecare zi. Aceste cuvinte ne amintesc că, în mijlocul încercărilor noastre, Dumnezeu lucrează pentru a ne întări credința și a ne apropia de El. Așa cum aurul și argintul sunt purificate în foc și noi suntem modelați și întăriți în credință prin fiecare încercare pe care o traversăm. În viața noastră cotidiană, este important să nu vedem încercările ca pe niște obstacole, ci ca pe oportunități de creștere spirituală. Este o chemare să ne îndreptăm ochii către Dumnezeu și să căutăm să înțelegem ce vrea El să ne învețe pri...

Acuzatorilor mei .... multumesc!

Recent am fost acuzat (iar acesta pare un cuvant frumos) ca sunt un teoretician, un bagator-de-vina si un irealist, in sensul de „in afara realitatii cotidiene“. Eram comparat cu unul de la coltul blocului care mananca seminte si este nemultumit ca vecinul vine cu plasele pline acasa. Sincer sa fiu nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Acuzatorul imi reprosa ca sunt genul de om care vrea tot timpul sa isi inceapa o afacere si nu are curajul sa o faca. Poate ca aici are perfecta dreptate. Dar nu inteleg de unde si pana unde acest lucru este un aspect de condamnat. Negativ da, sa zicem, acest lucru subliniaza incapacitatea mea de a risca in domeniul acesta. Ceea ce ma uimeste insa este faptul ca nereusind sau mai bine spus neincercand sa reusesc in domeniul acesta devin pentru acuzatorul meu un fel de paria al societatii. Ceea ce ma mira cel mai tare este ca aspectul economic, pecuniar al vietii devine determinant pentru calificarea unei persoane. E ca si cum o sa mor imbratisat...