Cum vom reusi noi sa schimbam o tara? Sigur nu cu tupeu...

De ce este nevoie pentru a experimenta o transformare?

Socul ca si falsa solutie

Trebuie sa recunosc ca pana nu de mult am crezut ca raspunsul la aceasta intrebare este SOCUL. Am crezut ca e nevoie de un soc foarte puternic, un soc care sa ne scoata din comoditate, din tipare, din sisteme ireductibile. Teoretic cred ca aveam dreptate. Practica insa m-a contrazis dureros.

Socuri si esecuri

De fapt nu e ceva nou sa crezi ca un soc produce schimbari.

Tsunami-ul din 2004 a fost un asemenea soc. A fost folosit de multe corporatii ca sa “reorganizeze spre bine” plaja Indoneziei. Daca pana atunci tarmul era folosit de pescari ca sa aiba acces la mare si astfel la sursa lor de supravietuire, acum tarmurile Indoneziei sunt pline de statiuni care mai de care, detinute de catre cei care au profitat de socul creat. Socul nu a adus nimic bun, ba chiar prin modernizarea plajelor, o multime de oameni si-au pierdut mijloacele de supravietuire iar firmele mici si mijlocii au ajuns in faliment neputand face fata rechinilor care au stiut sa profite de soc. Singurii care au profitat sunt mutinationalele care pot determina multe lucruri in domeniul politic.

Daca ne gandim numai la ceea ce au incercat (si mai incearca) neoliberalii (reprezentati de Milton Friedman- cautati pe Google), folosindu-se de socurile sociale pentru a impune o teorie economica utopica (privatizare totala, eradicarea sistemului/ajutorului social de stat si scaderea cheltuielilor bugetare) ne dam seama ca asa ceva e inuman. Spun asta pentru ca acesti adepti ai socului s-au folosit de persoane gen Pinochet in Chile (dictator inuman) sau de junta argentiniana/braziliana (forte militare diabolice) pentru a-si sustine ideile intr-un stat laborator. Cei interesati puteti cauta pe Google sa vedeti ce au incercat persoanele mai sus numite sa introduca intr-o perioada de instabilitate politica si sociala (soc) si sa va lasati convinsi de incapacitatea socului de a transforma.

Uraganul Katrina a fost un soc. Din nou neoliberalii se folosesc de acest soc si propun sa se construiasca in locul caselor afectate din suburbiile New Orleans, locuinte sociale, construite de firme in stransa legatura cu cercurile politice. Scolile de stat au fost desfintate iar in locul lor au aparut scoli private care sa functioneze acum pe principiul cererii si al ofertei. Bineinteles ca cei care au fost afectati de uragan fiind in stare de soc au fost de accord in prealabil cu aceste lucruri, insa acum totul se arata a fi fatal si indezirabil pentru ei.

Socul… produce schimbari, dar nu pozitive, sau rareori pozitive. Reactia normala a omului la soc este autoconservarea. Tot ceea ce cunostea inainte devine pentru el o ancora spre normalitate. Socul nu schimba acel set de credinte puternice si care impiedica transformarea, pentru ca el se produce brusc. Iar reactia noastra la soc este ca si reactia picioarelor broastei la eletrosocuri- contractarea.

Ce elemente determina transformarea nationala si sociala inspre bine?

Cred ca acestea sunt timpul, scopul bine definit si clar si oamenii care vor schimbarea cu orice pret. Ar mai fi un element dar nu il putem controla noi- sansa pentru unii, interventia divina (sic) pentru altii sau coincidenta- asa ca nu vom discuta despre acest aspect mai departe.

Oameni care vor cu orice pret schimbarea

Daca oamenii sunt constienti ca e nevoie de schimbare, acestia sunt si determinati sa renunte constient la anumite comoditati si tipare pentru a realiza ceva mai bun. Daca lucrurile se intampla constient si de buna voie atunci noi, oamenii, devenim agenti activi ai schimbarii si suntem dispusi sa sacrificam- timp, resurse, uneori si pe noi insine.

Scopul capabil sa ne motiveze

Daca scopul, telul, rezultatul spre care tindem este unul capabil sa ne motiveze atunci chiar daca transformarea este dureroasa, suntem dispusi sa luptam si sa rezistam pana la capat, chiar fara sa vedem rezultate imediate. Daca nu stim incotro ne indreptam, atunci cand vom ajunge undeva nu vom sti daca acolo trebuia sa ajungem. Poate ca liderii nostrii politici ar trebui sa ne motiveze cu altceva decat cresteri salariale de 3% si cu pensii care sa maresc in functie de evolutia inflatiei, poate ca acestia ar trebuie sa ne ajute sa intelegem ca ceea ce facem noi acum si gandim noi acum ar putea ajuta tara si implicit pe copiii nostrii.

Ne aruncam nisip in ochi si ne imbatam cu apa rece (nici macar cu ceva tare) daca credem ca cresteri salariale fortate si strazi fara gropi si o birocratie mai putin densa ne va ajuta sa avem un viitor stralucit. Aceste lucruri pot fi facute si tot nu vom putea ajunge unde visam sa ajungem (daca mai visam sa ajungem undeva). Ne concetram la lucruri care ne aduc painea pe masa noua si o fura altora.  

Timpul

Si timpul este un element esential in schimbare. Dar si capacitatea de a redefini planurile atunci cand cele initiale nu functioneaza cum trebuie. La fiecare 4 ani credem ca Romania se va schimba. Orice schimbare are nevoie de mult mai mult timp. Citeam undeva ca e nevoie de aproximativ 20 de ani ca sa transformi un oras intr-un centru de atractie constanta pt. investitori. E clar ca e vorba de scoli care produc specialisti, de atitudini care creaza un anumit climat propice dezvoltarii, e vorba de infrastructura si de o cultura a businessului. Si nu numai.

 

Daca ne uitam in oglinda si recunoastem, atunci ne dam seama ca noi vrem ca lucrurile sa se intample repede.  Asa am fost invatati. Altcumva nu am avea jungla politica ce o avem si schimbarile economice circumstantiale (dictate uneori si de buna UE) ce le avem.

Ce vrem?

Vrem transformare, vrem schimbare! Serios? Cu ce pret intreb? Sau mai bine spus, suntem dispusi sa platim pretul. Suntem pregatiti sa ne propunem ceva concret, sa asteptam si sa fim acei cetateni care vor cu orice pret o schimbare in bine pt. toti si nu numai pt. ei? Sustin oare ceva utopic?