Poti... deci gandeste!

Ma preocupa in ultima vreme o problematica , foarte interesanta as zice, si anume problematica romanilor care au fugit sau plecat din tara si care dupa cateva generatii prezinta probleme de adaptare. Ma refer aici indeosebi la romani penticostali care au trecut granita cu dumnezeu in geamantan . Acum se trezesc ca dumnezeul lor este asa de greu de inteles si asa de greu de adaptat. Ca sa se dovedeasca dar buni romani penticostali ei improvizeaza. Vorbesc despre penticostali pentru ca sunt unul dintre ei dar pot confirma tot din proprie experienta ca ceea ce spun se aplica ca o manusa atat baptistilor cat si celorlalte culte evanghelice. Cum improvizeaza romanii penticostali? In loc sa se adapteze mediului si nu numai, ci si cerintelor copiilor lor, acestia (romanii) adapteaza mediul in care sunt la ceea ce credeau ei despre dumnezeu acum cateva generatii . Romanii penticostali ar trebui sa se simta vinovati ca incet dar sigur (uneori chiar rapid si sigur) isi indeparteaza copiii...

Cum sa eviti small-talk si sa faci smart-talk! evita intrebarile stereotipice – iti aduc numai raspunsuri stereotipice! O intrebare de genul “Ce mai faci?” iti va aduce un raspuns de genul “Bine”. E adevarat ca nu multi vor sa stie cu adevarat ce mai facem si la fel de putini vor sa arate cu adevarat cum se simt, asa ca ne ascundem in spatele unor intrebari si raspunsuri stereotipice. Daca vrei sa se realizeze o legatura intre tine si partenerul de discutie evita acest fel de intrebari. porneste de ”la egal la egal, amical” – vei alunga tensiunea din partea ta cat si din partea interlocutorului tau. E absolut normal sa existe diferente intre cei doi parteneri de discutie, insa aceste diferente nu trebuie scoase in evidenta. Ele vor iesi singure in evidenta. Daca esti superior persoanei cu care vorbesti atunci trebuie sa mentii un anumit standard, uneori incomod, de discutie. Daca esti inferior persoanei cu care discuti ...

Recent am fost acuzat (iar acesta pare un cuvant frumos) ca sunt un teoretician, un bagator-de-vina si un irealist, in sensul de „in afara realitatii cotidiene“. Eram comparat cu unul de la coltul blocului care mananca seminte si este nemultumit ca vecinul vine cu plasele pline acasa. Sincer sa fiu nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Acuzatorul imi reprosa ca sunt genul de om care vrea tot timpul sa isi inceapa o afacere si nu are curajul sa o faca. Poate ca aici are perfecta dreptate. Dar nu inteleg de unde si pana unde acest lucru este un aspect de condamnat. Negativ da, sa zicem, acest lucru subliniaza incapacitatea mea de a risca in domeniul acesta. Ceea ce ma uimeste insa este faptul ca nereusind sau mai bine spus neincercand sa reusesc in domeniul acesta devin pentru acuzatorul meu un fel de paria al societatii. Ceea ce ma mira cel mai tare este ca aspectul economic, pecuniar al vietii devine determinant pentru calificarea unei persoane. E ca si cum o sa mor imbratisat...

Trecerea timpului si scurgerea lui nu ne lasa fara a ne afecta. Orice clipa isi pierde actualitatea. In acest sens ea trece. Dar odata trecuta ea se aseaza si apasa peste cel ce este prins in timp. Toate clipele sunt prezente (in sensul opus absentei) dar numai una este si actuala. Si apasa, iar apasarea lor lasa dare pe cararea vietii noastre. De fapt aceasta apasare lasa o singura dara. Una inegal adanca. Pe masura ce se aduna clipele/timpul peste cel ce le/il resimte, greutatea apasarii este tot mai mare. Aceasta apasare duce inspre adanc iar adancul isi are limita in adancimea mormantului nostru. Nu vad viata ca un zbor si moartea ca pe o aterizare fortata sau ca pe o intoarcere. Vad viata ca pe o apasare a timpului, a clipelor prezente si a clipei actuale (deja trecute acum). Timpul meu incet trece Dara vietii se adanceste Trecerea o apasa crescand Finalul e l-adancimea unui mormant. Clipa actuala m-apasa stiind Clipele trecute se aduna devenind Clipe prezente prin greutat...