Un Dumnezeu prea mare pentru cutiile noastre Observ un fenomen tot mai prezent în lumea creștină. Nu doar în România, ci pretutindeni. Oamenii par să se împartă în două tabere. Unii văd supranaturalul peste tot. Fiecare coincidență devine un semn. Fiecare emoție, o revelație. Fiecare impresie, o voce a lui Dumnezeu. Ceilalți privesc cu suspiciune aproape orice experiență spirituală care depășește ceea ce pot explica, controla sau încadra în propriile categorii teologice. Orice lucru nou este privit ca o amenințare. Nu mă regăsesc în niciuna dintre aceste extreme. Dacă ar trebui să mă definesc, probabil aș spune că sunt un credincios sceptic. Sceptic față de orice afirmație omenească. Dar deschis la tot ceea ce Dumnezeu ar putea face. Scepticismul nu este opusul credinței. Uneori este chiar forma ei matură. Nu înseamnă să respingi, ci să cercetezi. Să nu înghiți orice, dar nici să nu excluzi din start ceea ce nu înțelegi. Există un pericol subtil pe care îl văd tot mai des: tendin...
Scriu ca sa mă recunosc... Nu ma intereseaza cum pun virgulele.
Comentarii