Treceți la conținutul principal

Cura de internet (sic!)

Hei,

cred ca unii veti fi foarte fericiti sa stiti ca m-am transformat in cobai pentru cateva zile si am experimentat ceea ce inseamna a tine o "cura de internet".

Nu mi-a functionat internetul. Pana sa fie reparat am trecut prin fazele prin care trec toti cei care sunt dependenti de anumite lucruri. Mai mult sau mai putin!

1. am dat vina pe lucruri (am crezut ca e routerul stricat sau cum i-o zice la chestia aia si am cumparat altul)

2. am dat vina pe oameni (routerul era pus intr-un loc de unde putea sa cada usor si a cazut, de mai multe ori chiar - ba chiar mi-am invinovatit fratii ca l-ar fi dat pe jos)

3. am acceptat ca problema nu poate fi rezolvata de mine singur si am cautat ajutor (am sunat la deranjamente)

4. am asteptat pana se rezolva problema (3 zile am asteptat pana sa vina cei de la deranjamente, 6 zile nu am avut internet)

5. acum vorbesc despre problema aceasta ca si cum nu m-ar fi afectat

Oare cine mi-a scris mailuri? Ce a aparut nou pe Facebook? Daca pierd vreo oportunitate neavand acces la internet? Si multe alte intrebari mi-au trecut prin cap neavand internet.

Cinstit sa fiu, trebuie sa recunosc ca am incercat sa intru pe internet si de la prieteni (numai o data) ca ca nu fiu complet nelinistit.

Pot spune totusi ca la capatul acestor zile "grele" nu am m-ai simtit nevoie de internet asa de puternic. Simteam probabil ca voi avea acces intr-un final la aceasta "minunatie a tehnicii" si voi recupera. Totusi faptul ca am pierdut legatura cu "lumea" ma facea sa ma simt imcomplet si neadaptat. Un sentiment foarte necunoscut mie intr-o astfel de circumstanta.

Si mai pot spune un lucru cu siguranta: foarte mult din timpul petrecut in fata unui laptop sau desktop, navigand internetul, e un timp foarte pierdut.

De ce provoaca accesul sau inaccesul la internet aceasta reactie? Poate fi o intrebare deschisa?

Comentati!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un Dumnezeu prea mare pentru cutiile noastre

  Un Dumnezeu prea mare pentru cutiile noastre Observ un fenomen tot mai prezent în lumea creștină. Nu doar în România, ci pretutindeni. Oamenii par să se împartă în două tabere. Unii văd supranaturalul peste tot. Fiecare coincidență devine un semn. Fiecare emoție, o revelație. Fiecare impresie, o voce a lui Dumnezeu. Ceilalți privesc cu suspiciune aproape orice experiență spirituală care depășește ceea ce pot explica, controla sau încadra în propriile categorii teologice. Orice lucru nou este privit ca o amenințare. Nu mă regăsesc în niciuna dintre aceste extreme. Dacă ar trebui să mă definesc, probabil aș spune că sunt un credincios sceptic. Sceptic față de orice afirmație omenească. Dar deschis la tot ceea ce Dumnezeu ar putea face. Scepticismul nu este opusul credinței. Uneori este chiar forma ei matură. Nu înseamnă să respingi, ci să cercetezi. Să nu înghiți orice, dar nici să nu excluzi din start ceea ce nu înțelegi. Există un pericol subtil pe care îl văd tot mai des: tendin...

Ce imi lipseste Craciunul acesta?

     Anul acesta, nou fata de toti ceilalti ani, mi-a lipsit ceva de Craciun. Nici in ceilalti ani nu am avut acel ceva dar abia anul acesta am realizat ca ceva lipseste.      Am vazut anul acesta mult mai multe grupuri care au colindat decat anii trecuti. Multe au venit si la noi acasa si ne-au colindat. Aceleasi cantece, aceeiasi atitudine, oameni diferiti.      Anul acesta mi-a lipsit ceva. Nu mi-au lipsit prietenii sau mancarea sau orice altceva. Nu a lipsit voia buna si nici...

Cum sa te feresti de Dumnezeu?

Din nou ma gandeam la faptul ca sunt nebun dar eu nu ma consider a fi unul. Doar pentru ca eu cred ca exista o chestie supranaturala, sa fiu nebun? Da, sunt nebun. Eu cred ca aceasta chestie supranaturala se si manifesta astazi. Azi i-am facut cu mana dar nu mi-a raspuns salutului. Puteti sa ma judecati cat vreti, am fost si sunt nebun. Multe imi sunt scuzate. Astazi m-am suparat pe el si m-am gandit cum am incercat sa il pedepsesc pentru ca deseori m-a dezamagit. Am incercat sa ii vorbesc urat. Nu a mers dar recunosc ca am facut-o. Apoi am inceput sa vorbesc urat despre el. Totusi fiind nebun nu am facut ce fac ceialalti normali, nu l-am luat in deradere. Sa nu uitam, de la el sunt asa de nebun si de diferit. Am incercat sa il ignor jucandu-ma in nisip. Nu a mers. A inceput sa scrie cu degetul in nisip. Ce m-a enervat atunci. Nu se putea sa faca nisipul sa dispara si sa ma lase singur? Am incercat sa ma ascund dar ceilalti mi-au zis ca el e orb si ca nu ma vede...