Poti... deci gandeste!

Ciocnirea sferelor reverbereaza-n miracol… Ecoul intalnirii ne-umane apasa asa de rezolut. Miscarile aleatorii ale astrelor devin oracol Ale timpului improbabil ce inca n-a trecut. Privim neinitiati la acest preventiv spectacol, Singurul lucru ce-l putem spera e iluminarea, Ratiunea credincioasa nu se mai pune obstacol Tuturor celor ce cauta in negare scaparea. Ce poate prevesti aceasta inedita tatonare Decat vestea trista a unei neplaceri cronice Si nemultumirea cu existenta de valori bipolare In lumea-nfometata dupa rusinoase imondice.

Afara e soare Si pasari zboara lin pe bolta albastra. Aici este ploaie Si fantome de umbre sa miscam nu ne lasa. Afara e liniste Raze solare ne-aluneca pe tample. Aici e restriste Ne-asteptam [din clipa in clipa] la o rupere de nori sa se-ntample. Afara e-un vis Si curcubee se-ndoaie peste campuri fecunde, Aici e-o traire Ne-apleaca povara picaturilor [cr]ude. Afara e altfel, Pana si cerul si-ascunde limita sa Aici e asa. Ploaia nu se gandeste-a ne lasa. Totul e ud, totul e putred... blestemata ploaia asta!

Neexprimandu-ma ma exprim, Mi-e frica de srangerea rece a literei. As vrea sa zbor in continuare, Mi-e frica de strangerea rece a literei. Totusi valoarea-mi este data de aparenta ei, Mi-e frica de strangerea rece a literei. Mai bine as fi tacut si nu m-as fi speriat de mine, Mi-a fost frica de stangerea rece a literei. Am devenit prizonier al ermeticei litere.

De cate ori as fi murit Daca cuvintele lor ar fi fost sulite? De cate ori as fi fost prost Daca cuvintele lor ar fi fost adevarate? De cate ori eu n-as mai fi fost Daca dorintele lor s-ar fi implinit? De cate ori n-as mai fi fost Daca ce-ar fi putut fi ar fi? De cate ori? Veninul imi acreste rarunchii Si imi intuneca mintea M-aplec sub povara inventatelor fapte Si-astept... Inima-mi e pitita Mintea-mi e-ncordata Clipa trece... Nu am fost facut sa mor Nu sunt nestiutor Si nu pot sa tac Dar acum astept... Astept izbavirea Ridicarea-mi poverii Sugerea veninului Astept...

Ma ridic ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa, Dar nu prin a mea vlaga sau vointa. Nu... asa nu puteam intra din nou in fiinta. Asist pana si eu acestui Miracol ce se-ntampla cu mine Si-mi vad totul cum incet viata-i revine. O putere nelamurita ce invinge clipele trecute, Si da o noua invartire clipei prezente. Nu sunt cu nimic raspunzator de acestea dar acesta a fost visul cu care am murit. Si acum... Traiesc un vis real al unei vieti intoarse Dintr-o cenusa ce-o putea lua vantul Dar n-a luat-o... Cineva a tinut-o-mpreuna si ia dat o noua... VIATA. Ma-nchin acelui Cineva pe care-l numesc tatal meu, Care nu poate fi altCineva decat...

Odihneasca-se religia in pace! Exista trei modalitati in care se vor dezvolta religiile majoritare si minoritare ale acestei lumi si anume: unificare, desfintare sau cadere in desuetudine. Parerea mea este ca oricare dintre aceste modalitati ar interveni ar avea acelsi efect: obtinerea unor forme care linistesc orice constiinta si chinuie orice suflet. Sa le luam pe rand. 1. Unificarea: Chiar se poate ajunge la unificarea tutror religiilor? Cred ca da! Despre religiile care nu au adepti multi nici nu are rost a se vorbi pentru ca se vor supune inevitabil unui val creat de decizia religiilor cu multi adepti. As introduce aici putin conceptul arhicunoscut de GLOBALIZARE. Este un deziderat al multora, cu prea putini adversari. Problema acestui deziderat este ca va fi pus in practica eficient si total abia cand oamenii vor fi uniti nu numai prin ganduri cu iz financiar ci si printr-o legatura sufleteasca care ii va ajuta sa accepte mai usor anumite lucuri ce intervin ...

Fratii mei, Aud ca in partile unde luptati voi se duc lupte grele. Noi ne luptam din greu, incercand sa penetram o portiune din frontul inamicului. Rezultatele actuale sunt incurajatoare. Luptam cu curaj. Mai aud ca voi sunteti in pragul unor mari schimbari. Nu uitati ca intr-un razboi nu cei care castiga bataliile sunt castigatori ci cei care castiga razboiul. Astept vesti! Adrastos

Dragii mei, cum am putea trai fara speranta? Cum am putea trai fara credinta ca in viitor ar exista ceva mai bun? Cum ne-am mai convinge inima sa bata si plamanii sa respire fara speranta? Cum am mai putea da curaj celor care au nevoie de curaj? Cum am putea sa traim cum traim daca nu am spera? Cum am putea sa luptam pentru ceea ce luptam daca acest lucru pentru care luptam nu ar schimba lumea in bine? Acest razboi va schimba lumea. O va schimba in ceva mai bun sau ceva mai rau. Insa speranta niciodata nu spera ceva mai rau ci spera ceva mai bun. Cel putin din perspectiva celor care spera. Noi pe front trebuie sa dam dovada de o speranta solidara si nu una solitara. Daca fiecare ar spera la binele lui atunci ne-a lipsi zvacnirea de inceput care misca intreg angrenajul razboiului. Noi trebuie sa dezvoltam in noi o speranta solidara. O speranta in care crede oricine. Un tel comun. O pasiune arzatoare in piept. Cum altcumva am putea noi sa ne tinem putenici luptand impreuna...

Pretiosii mei frati, Draga Iason Draga Ilias Am ajuns la capatul puterilor noastre. Nici macar speranta pe care ne-o dadeau scrisorile celor dragi nu o mai avem. Putini dintre noi am mai primit vesti de la cei pe care ii iubim. Nu stim ce s-a intamplat cu ei si acest lucru ne adanceste si mai mult mizeria psihica in care suntem afundati. Luptam mecanic. Stim pentru ce luptam dar zvonurile ce vin din tara ne uimesc. Ei nu mai stiu pentru ce luptam noi. Suntem singuri? Luptam in zadar? Cum vor fi priviti cei care vor mai avea sansa sa se intoarca acasa? Realitatea pe care o traim aici este o realitate data, ori de ritmul gloantelor care cad peste noi in fiecare secunda, ori de ritmul inimii speriate si apasate de ne-speranta. Idealul nostru este plin de noroiul prin care ne taram si de sangele celor pe care nici macar nu mai avem timp sa ii ingropam. Totul este real dar nu stiu cata realitate se mai ascunde in acest real. Idealul cu care am pornit atarna intre fi...

Dragii mei frati, Marsaluim inca. Am obosit. Cerul nu mai e asa de albastru ca si inainte. Nu stiu daca acesta este un semn al apropierii de locul bataliei. Totul pare lipsit de sens. Undeva in cel mai adanc colt al inimii mele parca inca imi doresc sa sustin cauza dar imi vine asa de greu. Nici nu am inceput lupta propriu-zisa si am si obosit. Sper sa fiu numai eu asa si sa gasesc sprijin la camarazii mei. Cred ca ne-a obosit prea multa vorba si deconcentrarea de la scopul nostru. Am vorbit pana am obosit despre lucruri care pareau a avea legatura cu lupta. Spun pareau pentru ca acum nimeni nu mai crede ca sunt importante. Ni s-a spus ca vom lupta alaturi de alti soldati de alta natiune, natiune care face parte din aceiasi Alianta. Ne-am tot intrebat cum vom vorbi cu ei si cum le vom explica tactica noastra de batalie. Ne framanta mai ales pastrarea intacta a strategiei noastre. Credeam ca tactica noastra e perfecta. Poate si ei cred la fel despre tactica lor. Aceasta d...

Scumpii mei frati, E ciudat cum trec clipele nebanuit si cum noi suntem inca vii. Am inceput marsul incert si obositor spre frontul principal al razboiului. Nu stiu la ce sa ma astept si asta ma face sa ma simt asa de nelinistit. Incep insa sa ma ma obisnuiesc si cred ca in cele din urma pana si nelinistea va deveni parte integranta din mine. Ni s-a spus ca va fi greu insa noi ne imaginam inca ca ne va fi usor. Ne bazam pe o neinteleasa credinta ca vom castiga oricat ne-ar costa. Uimitor cum castigarea razboiului devine mult mai importanta decat conservarea propriei noastre vieti. Sunt unii dintre soldati care spun ca totul va trece repede si usor. Ma intreb la ce se gandesc ei? La lupte sau la stat in transee? Eu sunt putin ingrozit de astfel de atitudini. Ma tem sa nu-i pierdem. Sunt dintr-aceia carora le place actiunea dar nu sunt dispusi sa se piarda. Am fost si pe alte fronturi dar despre acesta se aud multe. Astept si voi vedea si eu. Ma duc totusi acolo cu o m...

Dragii mei frati, Scumpe Ilias, Va scriu cu o tresarire in inima pentru ca scriindu-va ma gandesc mai mult la voi si imi dau seama cat de pe nesimtite ne-a despartit viata. Viata - ce straniu cuvant. Parca inseamna altceva aici. Astazi nu va scriu nimic despre front. Nu vreau sa va intristez. Tot ceea ce trebuie sa stiti acum despre mine este ca traiesc. Traiesc uneori din sperante dar cel mai mult din traiesc din amintiri. Oricat ar fi de frumoase aceste amintiri ele nu fac decat sa ma blocheze si sa nu ma ajute sa ma concentrez la viitor. Astazi vreau sa ma concentrez pe ceea ce va veni. Iti scriu in special tie Ilias, pentru ca astazi ai sarbatorit departe de noi fragezii tai ani. Ai fost totusi alaturi de care ai fost pus sa lupti. Poate ca pentru tine a fost prima zi de nastere sarbatorita cu altii. Te vei obisnui. Nu uita insa sa te intorci de fiecare data inspre tine insuti si sa vezi cine esti, de unde vii si incotro te indrepti. Oricat de inconjurat de altii ai fi, fii...